UE acuză americanii că fac imposibilă evacuarea colaboratorilor din Afganistan: Este inimaginabil!

UE acuză americanii că fac imposibilă evacuarea colaboratorilor din Afganistan: Este inimaginabil!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a apreciat că va fi ”imposibilă” evacuarea tuturor colaboratorilor afgani ale puterilor occidentale înainte de 31 august, deplângând că măsurile de securitate luate de americani la aeroportul din Kabul împiedică această operaţiune.

Administraţia SUA a fixat data de 31 august pentru retragerea definitivă a forţelor sale din Afganistan şi prevede evacuarea a peste 30.000 de americani şi civili afgani.

”Este matematic imposibil”, a declarat Borrell într-un interviu telefonic acordat sâmbătă France Presse. ”Din câte ştiu, americanii nu au anunţat că vor rămâne şi după această dată. Dar se pot răzgândi”, a adăugat el.

”Problema este accesul la aeroport. Măsurile de control şi de securitate ale americanilor sunt foarte puternice. Noi ne-am plâns. Le-am cerut să arate mai multe flexibilitate. Nu reuşim să-i facem să treacă pe colaboratorii noştri”, a mărturisit Borrell.

Doar delegaţia UE la Kabul numără în jur de 400 de colaboratori afgani şi familiile lor, pe care a promis că îi va evacua, însă deocamdată doar 150 au ajuns în Spania.

”Este vorba despre colaboratori activi. Dar numărul afganilor care au lucrat cu noi în aceşti 20 de ani este mult mai mare”, a subliniat şeful diplomaţiei europene.

”Kabulul numără două aeroporturi. Aeroportul civil este în mâinile talibanilor şi nu pleacă niciun zbor. Americanii controlează aeroportul militar. Avioanele îmbarcă oamenii care se află pe pistă. În avionul care a sosit la Madrid astăzi, o treime dintre pasageri sunt americani”, a precizat Borrell.

”Dacă americanii pleacă, europenii nu au capacitatea militară să ocupe şi să securizeze aeroportul militar, iar talibanii vor lua controlul”, a avertizat el.

Americanii, împreună cu britanicii, au desfăşurat 6.000 de militari pentru a controla aeroportul militar.

În acelaşi interviu, Josep Borrell a apreciat ca e necesar să se discute cu talibanii. ”Dacă vrei să-şi scoţi staff-ul, trebuie să discuţi cu talibanii”, a explicat el.

”Toată lumea caută să încheie acorduri cu talibanii. Avem contacte cu talibanii, dar nu cu conducătorii”, a precizat oficialul european, subliniind că ”a vorbi nu înseamnă a recunoaşte” mişcarea talibană.

”Însă va fi imposibil să fie scoşi din Kabul toţi afganii care au nevoie de protecţie. Este imposibil. Este inimaginabil. Nu trebuie să spunem poveşti. Există priorităţi. Noi vrem să-i extragem pe cetăţenii noştri şi pe colaboratorii afgani”, a adăugat el.

ADVERTISING

2.500 de americani au fost scoși din Afganistan în ultima săptămână

Americanii au anunțat sâmbătă că până acum și-au evacuat de la Kabul în ultima săptămână 2.500 de cetățeni şi sunt pregătiți să lupte cu ”timpul şi spaţiul” pentru a continua evacuările din Afganistan.

Cu prilejul unui briefing de presă, generalul-maior William Taylor a precizat că până acum au fost scoase din Afganistan 17.000 de persoane, printre care 2.500 de americani.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a afirmat că nu deţine o ”cifră perfectă” despre câţi americani se mai află la Kabul şi în tot Afganistanul. ”Luptăm atât împotriva timpului, cât şi a spaţiului. Aceasta e cursa în care ne aflăm acum. Şi încercăm să acţionăm cât mai rapid şi în siguranţă cu putinţă”, a menţionat el.

Kirby a refuzat să descrie ”dinamica ameninţărilor” specifice de la Kabul, dar a calificat situaţia de securitate drept ”fluidă şi dinamică”.

Obiectivul Statelor Unite este ”să scoatem cât de mulţi oameni putem cât de repede putem. Pe aceasta ne concentrăm”, a punctat el.

Potrivit lui Taylor, 3.800 de persoane au fost evacuate în ultimele 24 de ore de pe aeroportul din Kabul de armata americană şi cu avioane închiriate.

În acest context, Casa Albă a informat că preşedintele Joe Biden şi-a contramandat plecarea la Wilmington, statul Delaware pentru weekend.

ADVERTISING

Sâmbătă, ambasada SUA în Afganistan le-a recomandat cetăţenilor americani să evite să se deplaseze spre aeroportul din Kabul din cauza ”potenţialelor ameninţări de securitate”.

Canada a evacuat 1.000 de afgani, dar nu-i primește pe toți

La rândul lor, canadienii au anunțat că au evacuat aproape 1.000 de afgani din ţara lor, dar spun că situaţia este extrem de periculoasă în jurul aeroportului din Kabul, transmite AFP.

”Până acum, am evacuat aproape 1.000 de cetăţeni afgani care riscă să sufere represalii pentru că au lucrat cu Canada şi statele aliate”, au afirmat ei într-un briefing de presă desfăşurat telefonic.

Totuşi, nu toate persoanele evacuate sunt destinate să fie primite în Canada.

Potrivit aceloraşi responsabili, aproape 800 de afgani au sosit în Canada în cadrul unui nou program special de imigraţie. Autorităţile canadiene au primit în jur de 6.000 de cereri, dintre care aproape jumătate au fost procesate şi aprobate.

Guvernul de la Ottawa s-a angajat recent să primească 20.000 de refugiaţi afgani în cadrul acestui program.

”Condiţiile de pe teren sunt precare, haotice şi disperate”, au mai spus responsabilii citaţi de AFP, vorbind despre o ”misiune periculoasă”.

Situaţia la Kabul ”este haotică şi disperată atât în interiorul, cât şi în exteriorul aeroportului în acest moment”, au adăugat ei, menţionând că ”simplul fapt de a ajunge la aeroport este extrem de periculos”.

Canada a reluat joi zborurile spre Kabul, unde a trimis două avioane militare pentru prima oară după preluarea capitalei de către talibani.

ADVERTISING

Citește mai multe despre criza din Afganistan:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇