Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că în acest moment nu este necesară mobilizarea generală a populației la armată, dar va chema rezerviștii la arme, pentru o perioadă determinată.
Anunțul a fost făcut, marți, într-un discurs susținut în Parlamentul de la Kiev, care vine după ce Rusia a recunoscut oficial autoproclamatele republici separatiste din estul Ucrainei.
„În calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei, am semnat un decret privind mobilizarea rezerviștilor pentru o anumită perioadă de timp”, a declarat Zelenski.
Surse militare de la Kiev arată că Ucraina ar avea până la 250.000 de militari în rezervă și aproape 7 milioane de persoane apte pentru serviciul militar.
El spune că se încearcă în continuare soluționarea diplomatică a conflictului cu Rusia, însă Ucraina nu va ceda în niciun caz teritorii, arată The Guardian.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat în cursul aceleiași zile că republicile autoproclamate separatiste din estul Ucrainei vor fi sprijinite inclusiv militar de Moscova, care le recunoaște granițele trecute în constituții. Acestea includ și teritorii care acum sunt controlate de forțele de la Kiev, dar Putin a spus că problema va fi rezolvată exclusiv prin negocieri între separatiști și ucraineni.
Însă acum câteva zile tot el spunea că nu va recunoaște așa-zisele republici ale separatiștilor din Donețk și Lugansk.