Deși Kremlinul s-a ferit să vorbească despre pierderile în rândul soldaților trimiși să invadeze Ucraina, liderul cecen Ramzan Kadirov a anunțat că familiile soldaților uciși vor primi compensație 2 milioane de ruble.
Asta înseamnă, la cursul actual, în jur de 16.270 de euro.
Pe de altă parte, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Resnikov, le-a promis marţi bani şi imunitate în faţa legii soldaţilor ruşi care se predau.
Fiecărui soldat rus care se predă i se promite astfel o sumă care este echivalentul a 40.000 de euro, campanie finanţată de industria IT internaţională, notează agenţia DPA.
''Hotărâţi-vă! Veniţi fără arme, cu steagul alb!'', le-a transmis Resnikov pe Facebook soldaţilor ruşi angajaţi în invazia asupra Ucrainei.
''Oricine refuză să fie un ocupant va aduce pacea. Pentru cei care aleg calea ocupantului - nu va exista milă!'', a completat ministrul ucrainean.
Așadar, suma oferită de ucraineni e mai mult decât dublă față de cea oferită de Kremlin. Și rămân și în viață.
Urmărește LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor din cea de-a 6-a zi de război în Ucraina
Dacă soldaţii ruşi care se predau chiar vor primi bani, aceasta nu poate fi verificat. Conform Kievului, cel puţin 200 de soldaţi ruşi au fost capturaţi de la începutul invaziei declanşate joi. Au fost difuzate şi înregistrări video de la interogatorii cu soldaţi ruşi luaţi prizonieri, în care aceştia spun că credeau că participau la manevre militare şi nu au ştiut că urmau să fie trimişi în Ucraina.
Există şi soldaţi ucraineni luaţi prizonieri de trupele ruse, conform Moscovei, printre ei fiind şi 82 de militari care s-au predat pe Insula Şerpilor.
Între timp, în regiunea Sumî din nord-vestul Ucrainei a fost efectuat marţi un prim schimb de prizonieri, transmite Reuters. Astfel, un ofiţer rus capturat de trupele ucrainene a fost schimbat cu cinci combatanţi ucraineni, a anunţat guvernatorul regiunii, Dmitro Jiviţki.
În a şasea zi a războiului din Ucraina, convoaie militare masive ruseşti au fost observate din satelit îndreptându-se către capitala Kiev, în timp ce al doilea oraş al ţării, Harkov, a fost din nou bombardat, iar în sud trupele ruse au făcut joncţiunea cu forţele separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.
Pregătindu-se pentru un posibil asalt asupra Kievului, armata ucraineană a amplasat un număr important de tancuri şi camioane militare în părţile de vest şi de nord ale oraşului, transmite AFP. O parte din locuitori au părăsit capitala, dar mulţi dintre cei rămaşi au săpat tranşee, au ridicat baricade şi au pregătit inclusiv cockteiluri Molotov pentru a se apăra.
Iată și relatările, minut cu minut, din celelalte zile de lupte și bombardamente, după ce Putin a lansat invazia totală: