Ucraina acuză Rusia că a răpit și maltratat angajați de la centrala nucleară Zaporojie

Ucraina acuză Rusia că a răpit și maltratat angajați de la centrala nucleară Zaporojie

Agenţia ucraineană Energoatom a acuzat forţele ruse care ocupă centrala nucleară Zaporojie din sud-estul Ucrainei că i-au răpit şi maltratat din personal.

Preşedintele Energoatom, Petro Kotin, a declarat pentru grupul media german Funke că aproximativ 200 de persoane au fost reţinute, iar compania nu ştie unde se află în prezent unele dintre acestea, adăugând că au existat cazuri în care angajaţii agenţiei au fost torturaţi şi ucişi, informează joi dpa.

Kotin a spus că este foarte dificil pentru personalul Energoatom să continue munca la centrală, adăugând că cei care au rămas au înţeles cât de vital este să se asigure că sunt menţinute standardele de siguranţă nucleară şi de protecţie împotriva incendiilor.

ADVERTISING

Potrivit lui Kotin, aproximativ 1.000 de angajaţi ucraineni menţin instalaţia în funcţiune. Prin comparaţie, aproximativ 11.000 de angajaţi lucrau la centrală înaintea războiului.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), în raportul său despre centrală publicat la începutul acestei săptămâni, a descris situaţia ca nesustenabilă.

AIEA a avertizat cu privire la lipsa de personal şi a spus că experţii rămaşi sunt supuşi unui nivel de stres atât de ridicat încât s-ar putea produce greşeli operaţionale. A mai precizat că echipei sale nu i s-a permis accesul peste tot în centrală.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇