Trupele americane au părăsit Afganistanul. Talibanii salută un „moment istoric”

Trupele americane au părăsit Afganistanul. Talibanii salută un „moment istoric”

Pentagonul a anunţat, luni seară, că trupele americane au părăsit Afganistanul, după 20 de ani. Ultimul avion a plecat de la Kabul, a anunţat generalul Kenneth McKenzie.

La Kabul s-au auzit focuri de armă, aparent pentru a sărbători plecarea americanilor.

Generalul McKenzie a precizat că 80.000 de civili au fost evacuaţi în ultimele săptămâni. În total, au părăsit Afganistanul 123.000 de civili, fiind zile în care s-au evacuat şi 19.000 de persoane.

"Ultimul avion C-17 a decolat de pe aeroportul Hamid Karzai din Kabul la ora 19.29 GMT (22.29 - ora României). Dacă evacuările militare s-au încheiat, misiunea diplomatică va continua", a spus McKenzie.

ADVERTISING

Prezenţa în Afganistan s-a soldat cu decesul a 2461 de militari americani şi civili şi peste 20.000 de răniţi, a precizat McKenzie, care a mai spus că în ultimele cinci avioane care au părăsit Kabulul nu se afla niciun american. În 20 de ani, în Afganistan au luptat 800.000 de soldaţi americani și au servit ţara 25.000 de civili, a menţionat generalul.

McKenzie a subliniat că în Afganistan sunt 20.000 de luptători ISIS şi a precizat că talibanii vor fi "foarte ocupaţi cu ISIS-K".

"Am făcut istorie", a spus un oficial al talibanilor, imediat după anunţul Pentagonului.

ADVERTISING

Forţele americane au intrat în Afganistan la 7 octombrie 2001 pentru a-i îndepărta pe talibani, după refuzul acestora de a-l preda pe şeful Al-Qaïda, Ossama Ben Laden, căutat după atentatele de la 11 septembrie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇