Nu e bine pentru România dacă președintele și premierul ajung un "lame-duck". Congresele trec, urmează o iarnă a nemulțumirii

De fiecare dată când mai văd un nou status (al premierului) pe Twitter sau pe Facebook, am sentimentul de lume paralelă, în care, pur și simplu, fie noi, cei care citim, nu ne dăm seama în ce țară minunată trăim, ce realizări minunate sunt, fie cineva are o problemă, cu noi, tot restul, și va afla acest lucru relativ curând, inclusiv de la membrii partidului său, în septembrie.
Nu e bine pentru România dacă președintele și premierul ajung un "lame-duck". Congresele trec, urmează o iarnă a nemulțumirii

Prim-ministrul comunică prin hashtag-uri bombastic-triumfaliste, citește o declarație de presă fără presă, iar președintele intervine rar în spațiul public, de vreme ce alegerile au trecut, oamenii au scăpat guvernarea de PSD.

Nu e nevoie să scoată 20 de milioane de români la cafea, ci să povestească națiunii, ca și cum ar fi empatic, nu doar atent și îngrijorat. Un politician lame-duck e un politician la final de mandat, care și-a pierdut utilitatea și care face deja loc succesorului.

Cei doi parteneri de guvernare își așteaptă, fiecare, congresul, lupta pentru putere e în toi, fie că e vorba despre turneele prin țară ale prim-ministrului Cîțu sau despre discursurile lui Dan Barna și Dacian Cioloș, dispuși să rămână la guvernare până când ceilalți mor cu ei de gât. În toi e însă și pandemia, cu un vârf de cazuri noi chiar în ziua spectacolelor politice.

Sămbătă, Florin Cîțu era în campanie, la Botoșani, alături de echipa câștigătoare. La București, USR PLUS își arăta pe scenă candidații pentru puterea în partid. Puțin după ora 13:00, Grupul pentru Comunicare Strategică anunța o creștere exponențială a cazurilor de COVID-19.

E poza unei zile în care România politică și cea socială și-au dat unfriend pe Facebook, locul preferat de comunicare al politicienilor, pentru că pot posta imagini reușite și scăpa de întrebări din partea reporterilor. De pildă, ce înseamnă creșterea inflației pentru prețul pâinii.

În loc de asta, românii au trebuit să știe, hashtag-ul preferat al lui Florin Cîțu, că vaccinarea a reușit la români, fără ca Guvernul să închidă mall-urile.

Care a fost miza mutării campaniei interne din PNL în arena publică? De ce au făcut așa și mai ales cu ce costuri?, l-am întrebat pe analistul politic Radu Magdin. În esență, spune acesta, pentru că se joacă funcția de prim-ministru, laolaltă cu legitimitatea politică. Florin Cîțu are nevoie de recunoaștere formală din partea colegilor, Ludovic Orban vrea o revenire la Palatul Victoria.

Foto: Radu Magdnin, Sursă Foto: Facebook

„Este foarte greu să duci o bătălie pentru leadership-ul partidului de la guvernare, fără să intri în arena publică. Vrei, nu vrei lumea este curioasă, indiferent dacă vorbim de cetățeanul obișnuit, de analiști, de interesul media. Totodată, nu trebuie uitat că miza acestei competiții este concentrarea puterii de partid, alături de poziția de prim-ministru.

Cîțu speră să fie și prim-ministru și să aibă și legitimitate politică, Orban speră să își reînnoiască legitimitatea politică în partid și ulterior să redevină prim-ministru. Miza este așadar nu doar una partinică, ci și una guvernamentală și, mai larg, de direcție a acestei coaliții și, fiind principalul partid de la guvernare, una de direcție a acestei țări, de preferință una de stabilitate, până în 2024.

Era inevitabilă coborârârea în spațiul public, atât din perspectivă  pozitivă, a ofertei, cât și din perspectiva atacurilor, a negativității și câteodată a trivialităților apărute pe agenda publică, în acest context”.

Alegeri sunt și în USR PLUS, aici a apărut așa numita a treia cale, între Dan Barna și Dacian Cioloș? Cui servește ea, avantajează mai degrabă jumătatea USR sau jumătatea PLUS?

„Este greu de spus dacă a treia cale favorizează neapărat o parte sau alta.

Aduce un element de exotism, aduce un plus de legitimitate unui congres care până acum a fost în umbra unui congres mai mare, și anume congresul PNL.

Oricum, strategic, USR PLUS a reușit ceva extraordinar în ultimele două luni, a reușit să nu mai fie partidul care antrenează cel mai mult zgomot de pe urma dezbaterilor sale interne.

Dacă mai țineți minte, acum câteva luni, apăreau periodic știri cu privire la discuțiile, controversele, contondențele dintre membrii USR PLUS, pe diferite forumuri: felul în care aceștia de calificau, felul în care își dădeau sau nu unfriend și tot așa.

PNL a reușit să înlocuiască USR PLUS drept partidul cel mai creator de știri de pe urma zgomotului intern. Prin comparație, în momentul de față, USR PLUS pare chiar un partid disciplinat.

Din această  perspectivă, a treia posibilă cale, chiar dacă uitându-ne la tracțiunea ei, este puțin probabil să fie cea câștigătoare”, consideră analistul.

Radu Magdin spune că, aici, zarurile sunt aruncate și Dacian Cioloș va plăti prețul politic al șederii la Bruxelles, potrivit fișei postului, e drept.

„Dacă e să folosim o terminologie a  PNL, echipa câștigătoare cel mai probabil va fi echipa Barna. Am un argument pur logistic în acest sens: Barna este în România, petrece majoritatea timpului său aici, discută față în față. Politica nu se poate face numai sub formă de Zoom-uri, de interviuri.

Din această perspectivă, chiar dacă Dacian Cioloș are calitățile sale indubitabile, va exista un cost pentru faptul că își petrece prea puțin timp în România și prea mult, conforn fișei postului, la Bruxelles. Indiferent de opțiunea celei de-a treia căi, indiferent că aceasta ar putea veni alături de Cioloș, să spunem, cred că, și în acest context, echipa Barna va ieși câștigătoare”.

Ce au însemnat toate acestea pentru guvernare și ce au însemnat pentru percepția publică? Pentru că oamenii văd la televizor un ecran împărțit în două jumătăți: una e cea a luptelor pentru putere politică și alta e cea în care prețul la energie crește, secțiile ATI sunt iarăși pline și școala începe la fel, sub semnul unei reforme în stagnare.

„Congresul PNL a însemnat în primul rând o uzură pentru PNL și pentru guvernare.

Pentru USR PLUS mai puțin, dar a creat multă nervozitate internă, pe măsura declarațiilor Cîțu - Orban, cu anumite ramificații și pentru partenerii de coaliție. Din punctul meu de vedere, USR PLUS mai degrabă este posibil afectat de anumite opțiuni de a rămâne sau nu la guvernare sau de felul în care condiționează rămânerea la guvernare de reforme și  de percepția electoratului lor asupra acestor mișcări. Marele perdant din punct de vedere al popularității și, o arată sondajele de opinie, este PNL, dar și USR PLUS a scăzut.

Din această perspectivă, congresele dăunează grav sănătății politice, atâta timp cât nu vin să consolideze calități de care ai nevoie la guvernare: un leadership hotărât, care să aibă voință, valori clare, viziune clară pentru partid și pentru țară, comunicate de-o manieră periodică, menită a consolida credibilitatea.

Noi nu am văzut un asemenea leadership foarte clar, ci mai degrabă un fel de țintire reciprocă a defectelor celuilalt. Paradoxal aici, Orban, chiar dacă a fost criticat că și-a asumat o platformă mai conservatoare, a punctat mai bine identitar, prin simplul fapt că a clarificat cine este și ce vrea de la viață.

Ce a însemnat a propos de percepție? Aș spune că oamenii s-au uitat dezamăgiți la acest spectacol, mai degrabă a părut un spectacol al vanității și al lipsei de preocupare pentru agenda reală a populației. A părut mai degrabă o bătălie de cocoși și mai puțin ceva care la finalul zilei să aducă prosperitate țării, dincolo de orice fel de declarații bombastice”, argumentează Radu Magdin.

Care sunt consecințele acestei decuplări”? Va veni o „iarnă a nemulțumirii”

Radu Magdin: „Nu este vorba doar despre o decuplare de agenda reală. Este, pe o parte, un aspect de substanță – care sunt nevoile populației, ce pot eu presta ca guvernare, care sunt nevoile mele, ca om politic sau ce pot mișca în acest an. Pe de altă parte, este și un aspect formal, stil bombastic.

De fiecare dată când mai văd un nou status pe Twitter sau pe Facebook, am sentimentul de lume paralelă, în care, pur și simplu, fie noi, cei care citim, nu ne dăm seama în ce țară minunată trăim, ce realizări minunate sunt, fie cineva are o problemă de noi, tot restul, și va afla acest lucru relativ curând, inclusiv de la membrii partidului său, în septembrie.

În ceea ce privește consecințele acestei decuplări, sunt chestiuni care țin de avansul țării.

Ca politician, pentru a mișca țara și a duce lucrurile înainte, ai nevoie de legitimitate. Or, această legitimitate numai în scenariile optimiste poate fi recreată după congres și atunci cu instrumentele pe care înainte le-ai criticat, de pildă, felul în care s-a tranzacționat cu baronii locali.

O consecință va fi o continuare a scăderii popularității, combinată cu creșterea facturilor.

Va exista un grad de nemulțumire în societate și e posibil să ne pomenim cu ceea ce la scară istorică s-a numit „a winter of discontent”, o iarnă a nemulțumirii.

Recomand  cu căldură celor care urmăresc viața politică românească să-și pună centurile de siguranță, pentru că urmează câteva luni turbulente pentru guvernare, indiferent cine este acolo și nu va merge ca de obicei, doar să învinovățești: ministrul Energiei pe ANRE, ANRE pe o anumită companie și tot așa. Situația este mai complexă, avem nevoie de măsuri de protecție, pe fond, dar și de o comunicare politică mai empatică.

Or, ceea ce noi vedem în ultimele săptămâni este departe de empatie, de o minimă modestie. E păcat, pentru că atunci când ei vor avea de sprijin popular, când vor veni să spună „chiar fac tot ce se poate”, pe principiul „oameni suntem”, e posibil ca lumea să nu mai aibă răbdare cu ei.

O comunicare politică dinamică, mai ales în condiții de coaliție, necesită periodic empatie, conectare. Din această perspectivă va fi foarte greu pentru tandemul Iohannis -  Cîțu, chiar dacă ar câștiga alegerile în PNL și eu am dubii, să facă față presiunilor sociale și economice în perioada imediat următoare”.

Ocupată cu congrese, România a trecut la „și altele” criza din Afganistan.

Vineri, când statele europene se pregăteau să încheie operațiunile de extragere a cetățenilor proprii și a afganilor cu care au colaborat, MAE a anunțat că a reușit, prin aliați, să pună la adăpost cinci cetățeni afgani. Vestea a venit după ce Spotmedia.ro a scris despre comunicarea defectuoasă în dosarul Afganistan, unul sensibil și pentru ceea ce va urma: o criză a refugiaților.

Asta spune multe despre felul în care România știe să își construiască o strategie care să o prezinte într-adevăr ca pe un lider regional: pentru că nu e suficient să o spui, ci trebuie să-ți și construiești influența, spune Radu Magdin.

„Din păcate, în ultimul an ne-am scufundat, e o delăsare a clasei noastre politice, care nu a mai fost ambițioasă după integrarea în NATO și în Uniunea Europeană, ci pur și simplu a început să se certe, ignorând periodic oportunitățile noastre de imagine și de influență.

Ce arată retragerea din Afganistan, ca studiu de caz, a propos de imaginea României? Arată că instituțional România livrează. Atunci când Armata, MAE, diplomația noastră au un mandat clar, ele fac, livrează. Problema mai largă este alta: necomunicând ritualic, ești pus în situația de a comunica doar în situații de criză, adică totul este tactic. E un mare șoc când se întâmplă ceva, pentru că noi nu mai vorbim până atunci de așa ceva.

Noi spunem că suntem lider regional. Ce înseamnă asta?

Lider regional înseamnă totodată percepție de lider regional, nu doar că spui tu, înseamnă o anumită coordonare a partenerilor de guvernare cu tine. Sigur, raportat la Republica Moldova, se poate spune că am manifestat un leardship, o tracțiune și că am ajutat inclusiv Republica Moldova periodic, când a avut nevoie și ne-am folosit pârghiile pentru a sprijini cauza integrării europene a Republicii Moldova. Dar, dincolo de asta, noi nu suntem cu adevărat un lider regional.

Noi putem spune că suntem, dar până nu vom avea operațiuni de imagine și de influență nu vom reuși să compensăm, pe de o parte, agitația politică internă și percepția de lipsă de continuitate și , pe de altă parte, nu vom reuși să contabilizăm lucrurile bune pe care le facem, pentru că nu există o campanie strategică de imagine și de influență în capitalele externe”, explică analistul politic.

Una dintre vulnerabilitățile strategice e faptul că Președinția și Guvernul nu au purtători de cuvânt.

Klaus Iohannis preferă să se adreseze direct, cel mai adesea în declarații de presă, conferințele au cam lipsit după alegeri, Florin Cîțu alege și el să scrie pe Facebook sau să țină mici declarații de presă, ultima ispravă fiind o declarație citită de pe foaie, din birou, fără presă.

E asta o deprofesionalizare a comunicării sau, din contră, politicienii de succes renunță la interfață și pretind o relație directă cu oamenii?

Nu numai că este o deprofesionalizare a comunicării, este expresia unui provincialism politic. Denotă faptul că o serie de actori politici de primă mână, instituțional vorbind, nu înțeleg lumea în care trăiesc.

În momentul în care tu înțelegi că lumea în care trăiești presupune anumite presiuni, anumite riscuri înseamnă că ai nevoie de o echipă. Pe fond, echipe poate există, deși la Guvern e mai neclar, la Președinție sunt în istoric consilieri buni și competenți.

Dar, dincolo de asta, zona de comunicare strategică presupune atât o componentă de strategie, cât și una de comunicare, așa cum îi spune și numele.

Câteodată poți compensa faptul că un actor politic nu are apetit de comunicare și clar, din această perspectivă, președintele nostru nu are apetit de comunicare.

Eu nu am mai văzut demult, cred că din 2015, când a fost la TVR, o emisiune cu președintele vorbind cu țara și după se miră președintele de ce proiectul României Educate ajunge să fie măturat într-o săptămână de către toată lumea.

Există un preț al lipsei de comunicare. Asta nu înseamnă că președintele țării trebuie să ia la cafea 20 de milioane de români, ci că președintele trebuie să înțeleagă că nu are doar un rol formal.

Președintele trebuie să fie viu, ca acțiune, nu trebuie să pară doar că există. Asta înseamnă o dinamică, sentimentul că, săptămânal, președintele muncește, că președintele se agită, nu doar privește cu atenție și îngrijorare. În acest moment, nu este ideal pentru România dacă președintele este uzat, nu e ideal pentru România dacă lumea îl ironizează pe premierul României sau dacă, în câteva luni, președintele și premierul ajung ceea ce se numește lame-duck.

Nu este în interesul României să se întâmple asta, dar trebuie să înțeleagă și cei doi faptul că e nevoie de o comunicare mai empatică și e nevoie de o comunicare mai puțin triumfalistă, pe de-o parte, și mai puțin eliptică, de partea cealaltă.

Fără o comunicare cu națiunea, națiunea nu va avea răbdare cu tine când vei avea nevoie de ea și inevitabil vom ajunge la o arsură politică a celor două palate, care nu este în intereresul național.

În perioada următoare se joacă credibilitatea lor și credibilitatea României, pentru că ei sunt la volan.

Respectul românilor se poate restaura pentru liderii lor, dar cu niște schimbări, aici, pe colo, în părțile esențiale, cum se spune în literatură.

Indiferent în ce tabără te afli, nu este în interesul României ca noi să ne uzăm atât de repede liderii, nu e în interesul României să înlocuim o guvernare cu alta, care nici ea să nu rămână patru ani: din 2012 încoace, nimeni nu-și mai termină mandatul.

Ce spune această instabilitate cu privire la proiecția de lider regional sau de actor european influent, de pildă? Timpul formalismului bombastic și eliptic a trecut, este momentul comunicării în crize, în care e nevoie să pară că poți, să pară că îți pasă și să mai și faci ceva, ca să proiectezi credibilitatea.

Noi în anii '90 începeam multe buletine de știri cu știri externe. Nu poți cere de la populație sprijin pe plan extern, dacă tu nu mai ai stroytelling. Cred că avem nevoie din nou de o redeschidere a minții românești către lume. Nu avem povestitori instituționali, care să le explice românilor. Cum să știe românii, folosind celebrul hashtag, dacă nu le explici? Aceste hashtag-uri inspiră aroganță. Avem nevoie de această conversație.