Trump dă semne că şi-ar putea recunoaște înfrângerea. Și-a retras unul dintre cele mai importante recursuri în justiţie

Trump dă semne că şi-ar putea recunoaște înfrângerea. Și-a retras unul dintre cele mai importante recursuri în justiţie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Echipa de campanie a lui Donald Trump – care refuză în continuare să recunoască victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie – şi-a retras unul dintre cele mai importante recursuri în justiţie, în Pennsylvania, însă continuă să conteste numărarea buletinelor de vot în anumite comitate din acest stat.

Echipa de campanie a lui Trump cerea, în acest stat-cheie, să se anuleze numărarea a aproximativ 682.479 de voturi - prin corespondenţă sau exprimate în avans, relatează The Huffington Post.

ADVERTISING

Ea argumenta, între altele, că aceste voturi ar fi trebuit să fie anulate din cauză că nu au fost înregistrate în prezenţa unui observator, şi anume la Pittsburgh şi la Philadelphia. Ea retras acest punct din plângere.

Rămâne doar o plângere ce vizează un număr mai mic de voturi

Însă plângerea rămâne în curs de soluţionare în privinţa altui argument - potrivit căruia comitate majoritar democrate ar fi permis în mod ilegal unor alegători să efectueze ”corectări” în urma unor ”erori” în buletinul pe care l-au trimis prin corespondenţă.

ADVERTISING

Este vorba despre ”erori” precum absenţa semnăturii sau trimiterea plicului nesigilat, ceea ce ar antrena anularea votului respectiv, potrivit echipei lui Trump.

Numărul de voturi vizat de această parte a plângerii este însă cu mult mai mic şi nu ar urma să schimbe rezultatul alegerilor.

Cu toate acestea, echipa de campanie a lui Trump susţine că în comitatetle majoritar republicane nu s-a procedat la asemenea ”corecţii”.

Autorităţile locale şi Partidul Democrat se apără susţinând că nicio lege nu le împiedică să ajute alegătorii să-şi corecteze erorile de pe buletinul de vot - în cazul în care este vorba despre un neajuns tehnic.

ADVERTISING

Însă echipa de campanie a lui Trump insistă şi încearcă să încetinească cu orice preţ validarea rezultatului alegerilor în Pennsylvania, unde Joe Biden a fost prezentat ca învingător de către presă.

În weekend, preşedintele american în exerciţiu a lăst impresia că recunoaşte - pentru prima oară, într-un tweet - o victorie a lui Joe Biden, după care a dat înapoi şi a dat asigurări, din nou, că el a obţinut o victorie în alegerile prezidenţiale şi că scrutinul a fost ”fraudat”.

Însă în lipsa oricăror probe care să acrediteze teza unor fraude electorale masive, majoritatea recursurilor sale a fost respinse în justiţie.

Acuzațiile de fraudă, respinse de autorități

Mai multe autorităţi electorale locale şi naţionale, inclusiv Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Securitatea Infrastructurilor (CISA), l-au contrazis în mod direct pe Trump în privinţa acuzaţiilor de fraudă.

”Alegerile de la 3 noiembrie au fost cele mai sigure din istoria Statelor Unite”, au anunţat aceste autorităţi electorale într-un comunicat comun.

”Nu există nicio probă care să arate că vreun sistem de vot a şters, pierdut sau modificat buletine de vot sau că a fost piratat în vreun fel”, respingeau ele acuzaţii ale lui Trump cu privire la sistemul de vot Dominion.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇