Trei oameni de afaceri au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de fraudă cu fonduri europene în valoare de aproximativ 950.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Serviciul Teritorial Bacău au trimis în judecată și SC Winfor Trade SRL.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada iulie 2021 - ianuarie 2022, în vederea finanţării proiectului intitulat "O afacere beton", SC Winfor Trade SRL, împreună cu reprezentantul societăţii, la instigarea şi beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, ar fi folosit cu rea credinţă mai multe documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a sumei de 947.723 lei provenită din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Proiectul a vizat achiziţia unei staţii mobile de betoane şi a unui încărcător frontal. Pentru a putea fi declarat eligibil, reprezentantul societăţii ar fi declarat în mod nereal la autoritatea contractantă, Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Centru, că firma face parte din categoria microîntreprinderilor şi ar fi omis să precizeze că acţionarul majoritar deţine mai multe societăţi cu obiect de activitate în domeniul construcţiilor.
Totodată, susţin procurorii, în cursul derulării proiectului, reprezentantul SC Winfor Trade SRL ar fi fost ajutat de cel de-al treilea inculpat care, prin intermediul societăţii pe care o administrează, ar fi semnat mai multe documente nereale sau inexacte.
Conform DNA, ajutorul acordat ar fi constat în semnarea contractului de furnizare încheiat între cele două societăţi cu toate că preţul ar fi fost supraevaluat cu suma de 126.363,43 lei, precum şi a procesului verbal de predare-primire încheiat cu SC Winfor Trade SRL, deşi avea cunoştinţă că utilajul nu corespundea contractului, lipsind programul de automatizare.
De asemenea, cel de-al treilea inculpat ar fi semnat procesul verbal de punere în funcţiune a staţiei de betoane, cu toate că ştia că acest lucru nu s-a petrecut la data consemnată şi nu fuseseră făcute probele aferente recepţiei şi instalării.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele plătite SC Winfor Trade SRL.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ cu propunerea de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză.