Un muncitor în vârstă de 20 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost surprins sub un mal de pământ, alături de alţi doi colegi, în timp ce făceau lucrări la o reţea de canalizare în localitatea Braniştea din judeţul Dâmboviţa.
În jurul orei 13,00, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitaţi în localitatea Braniştea pentru salvarea a trei tineri de 26, 20 şi 16 ani, surprinşi sub un mal de pământ, în timp ce efectuau lucrări la o reţea de canalizare, informează un comunicat al instituţiei.
Pentru extragerea acestora, pompierii au intervenit cu trei echipaje de descarcerare, două containere multirisc şi trei buldoexcavatoare aduse de autorităţile locale.
De asemenea, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, la faţa locului au fost prezente trei ambulanţe ale SAJ Dâmboviţa şi un elicopter SMURD.
"A fost o operaţiune dificilă, care s-a desfăşurat contracronometru, timp de aproape trei ore, condusă de comandantul Detaşamentului de pompieri Titu şi coordonată de inspectorul şef al ISU 'Basarab I' Dâmboviţa", arată sursa citată.
Două dintre victime (băiatul de 16 ani şi bărbatul de 26 ani), care prezentau semne vitale, au fost extrase de pompieri şi predate echipajelor medicale SAJ şi SMURD care le-au acordat asistenţă medicală la faţa locului. Cei doi tineri au fost transportaţi la spitale din Capitală, unul cu o ambulanţă SAJ şi unul cu elicopterul SMURD.
"În ciuda tuturor eforturilor făcute de salvatori, din nefericire, cea de-a treia victimă - bărbatul de 20 ani, care încă de la începutul operaţiunii de salvare nu prezenta semne vitale, fiind acoperită aproape în totalitate de pământ, a fost extrasă de pompieri şi predată echipajelor medicale care au constatat decesul", au precizat reprezentanţii ISU Dâmboviţa.