Talibanii l-au ucis pe creierul atentatului din fața aeroportului de la Kabul, din 2021

Talibanii l-au ucis pe creierul atentatului din fața aeroportului de la Kabul, din 2021
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Creierul atentatului sinucigaş cu bombă de lângă aeroportul din Kabul din august 2021, care a făcut cel puţin 173 de morţi, dintre care 13 soldaţi americani, a fost ucis de talibani, a anunţat un purtător de cuvânt al Casei Albe, confirmând informaţii din presa americană.

Jihadistul, a cărui identitate nu a fost precizată, nici circumstanţele sau data morţii sale, a fost unul dintre liderii grupării Stat Islamic-Khorasan (SI-K) „direct implicat în pregătirea unor operaţiuni precum cele de la Abbey Gate”, a indicat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, John Kirby.

ADVERTISING

El s-a referit la atentatul comis la 26 august 2021 lângă Abbey Gate, unul dintre cele trei puncte de acces către aeroportul din Kabul, în momentul retragerii trupelor americane din Afganistan care a suscitat numeroase critici.

„A fost ucis în cursul unei operaţiuni a talibanilor", a precizat purtătorul de cuvânt. „Le-am spus clar talibanilor că este responsabilitatea lor să nu permită teroriştilor, indiferent dacă aparţin al-Qaida sau SI-K, să-şi găsească refugiu în Afganistan.

„Ţin să subliniez că această evoluţie ilustrează presiunea antiteroristă continuă în faţa SI-K în Afganistan şi în alte părţi. Vedem această operaţiune ca fiind emblematică pentru un Afganistan care a devenit un mediu dificil pentru teroriştii precum SI-K, care doresc să atace americani", a declarat și un alt oficial al administraţiei Biden pentru Washington Post.

ADVERTISING

Administraţia Biden a început să telefoneze luni rudelor soldaţilor americani ucişi în acest atentat pentru a le anunţa vestea, potrivit New York Times, care precizează că serviciile americane de spionaj au aflat această informaţie la începutul lunii aprilie.

Imaginile evacuării haotice a americanilor şi afganilor pe aeroportul din Kabul la sfârşitul verii lui 2021 au şocat Statele Unite şi au făcut înconjurul lumii.

Pe 30 august 2021, cu un minut înainte de miezul nopţii, ultimul soldat american a zburat de pe aeroportul capitalei afgane, cu 24 de ore înainte de termenul stabilit de preşedintele american pentru retragerea trupelor din ţară. Talibanii preluaseră deja controlul asupra ţării.

ADVERTISING

Această retragere a pus capăt celei mai lungi intervenţii militare a Statelor Unite, începută ca reacţie la atacurile din 11 septembrie 2001.

Potrivit armatei americane, a costat viaţa a peste 2.400 de soldaţi americani în aproape 20 de ani.

La începutul lunii aprilie, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a apărat modul în care a fost efectuată retragerea.

Printre altele, executivul american a publicat un document care concluziona că nu exista un alt „scenariu" imaginabil, cu excepţia menţinerii în ţară a unei forţe militare americane întărită şi permanentă pentru a lupta împotriva talibanilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇