SUA acuză că o ”flotă” de baloane chinezești spionează zeci de țări de pe 5 continente

SUA acuză că o ”flotă” de baloane chinezești spionează zeci de țări de pe 5 continente
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Casa Albă acuză China că foloseşte ”masiv” baloanele ca instrumente de spionaj în toată lumea, acuzaţii pe care Beijingul le respinge ca făcând parte dintr-o campanie de denigrare a sa.

Statele Unite anunţă că se află ”în discuţii cu aliaţii şi partenerii” lor pe tema unei ”flote” de baloane de spionaj pe care China le-a desfăşurat în întreaga lume în ultimii ani, relatează AFP.

”Baloane chinezeşti au fost observate deasupra unor ţări de pe cinci continente”, cărora le-au ”încălcat suveranitatea”, a declarat presei o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

ADVERTISING

Statele Unite au doborât sâmbătă, în mare, un astfel de balon care i-a survolat teritoriul timp de mai multe zile.

Oficiali americani au dat asigurări că decizia de a aştepta înainte de a-l doborî a oferit ”o ocazie formidabilă de a înţelege şi studia mai bine” dispozitivul, a cărui traversare a teritoriului american a captivat SUA timp de mai multe zile.

Washingtonul a dat asigurări că China nu se află la prima încercare şi că Beijingul a trimis trei aeronave în scurte incursiuni în spaţiul aerian american în timpul preşedinţiei lui Donald Trump şi una la începutul mandatului lui Joe Biden.

ADVERTISING

China, la rândul său, a condamnat puternic distrugerea balonului, despre care spune că este o aeronavă ”civilă folosită în scopuri de cercetare, în principal meteo”, care a intrat în mod ”nevoit” în spaţiul aerian american.

”A fost un act iresponsabil, iar ca răspuns noi am acţionat în mod responsabil şi prudent pentru a ne apăra interesele”, a justificat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken.

El a anunţat - într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg - că armata americană îşi continuă activitatea de colectare de fragmente din balon, în largul coastelor statului american South Carolina.

ADVERTISING

Oficiali guvernamentali informează atât Congresul cu privire la informaţiile colectate, cât şi zeci de ţări din lume, de la Washington sau prin intermediul ambasadelor, a precizat Blinken.

”O facem”, a declarat el, ”pentru că Statele Unite nu sunt singura ţintă a acestui program vast care a încălcat suveranitatea unor ţări de pe cinci continente”.

Spionajul chinez, în creştere în Europa

Jens Stoltenberg a exprimat îngrijorarea statelor membre NATO din cauza acestor activităţi de spionaj ale Chinei şi a subliniat că Beijingul a investit masiv, în ultimii ani, pentru a se dota cu noi capacităţi militare.

”Noi am observat totodată o creştere a activităţilor de spionaj ale Chinei în Europa. Ei folosesc sateliţi, Internetul şi, aşa cum am văzut deasupra Statelor Unite, baloane”, a acuzat el, îndemnând la o ”vigilenţă constantă”.

Washington Post (WP) scrie, citând oficiali americani neidentificaţi, că acest program chinez de spionaj este coordonat în parte de pe Insula Hainan, în sudul Chinei.

Baloane spion au fost folosite pentru a supraveghea instalaţii militare în Japonia, India şi Taiwan, dezvăluie ziarul american.

Preşedintele american Joe Biden a declarat în discursul său despre Starea Uniunii, marţi seara, că Statele Unite nu se lasă intimidate de către China. Totuşi, Biden a subliniat într-un interviu acordat PBS că ”nu caută conflictul” cu China.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇