Statele Unite vor începe evacuarea afganilor care au ajutat armata americană în timpul războiului

Statele Unite vor începe evacuarea afganilor care au ajutat armata americană în timpul războiului

Administraţia Biden va începe în această lună zborurile pentru evacuarea afganilor care au ajutat forţele americane şi pe cele ale coaliţiei NATO în timpul celui mai lung război al Americii, a declarat un oficial de rang înalt al Casei Albe.

Evacuarea va fi coordonată de Departamentul de Stat, al Apărării şi al Securităţii Interne, transmite CNBC.

„Pentru securitatea operaţiunii, nu vom oferi detalii suplimentare referitoare la plecarea zborurilor, dar vom respecta angajamentul preşedintelui să începem zborurile în această lună”, a spus oficialul.

ADVERTISING

Efortul comun al agenţiilor, numit Operation Allies Refuge (Operaţiunea Refugiaţii Aliaţi), urmează îngrijorărilor exprimate la Capitol Hill şi în alte părţi, dacă Departamentul de Stat poate procesa peste 10.000 de vize speciale de imigranţi pentru afganii eligibili, înainte de retragerea trupelor care mai sunt în Afganistan.

În timp ce talibanii avansează rapid pe câmpul de luptă, există îngrijorări că afganii care au ajutat forţele americane şi ale NATO vor fi persecutaţi.

În aprilie, Biden a ordonat retragerea completă a aproximativ 3.000 de soldaţi americani din Afganistan până la 11 septembrie, încheind efectiv cel mai lung război al Americii.

ADVERTISING

Săptămâna trecută, Biden a prezentat o cronologie actualizată şi a spus că misiunea militară americană în Afganistan se va încheia până pe 31 august.

"Nu am fost în Afganistan pentru a construi naţiunea. Depinde de afgani să ia decizii cu privire la viitorul ţării lor”, a declarat Biden, la Casa Albă.

Citește și:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇