Rusia reacționează la decizia SUA de a plasa rachete cu raze lungă de acțiune în Germania: Fără nervi, pregătim un răspuns militar

Rusia reacționează la decizia SUA de a plasa rachete cu raze lungă de acțiune în Germania: Fără nervi, pregătim un răspuns militar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia va acţiona pentru a contracara desfăşurarea de rachete cu rază lungă de acţiune planificată de Statele Unite în Germania, a transmis joi Moscova, care consideră acţiunile NATO drept o ameninţare gravă la adresa securităţii sale naţionale.

Statele Unite şi Germania au anunţat miercuri, la summitul NATO de la Washington, că vor începe să desfăşoare capacităţi de tir cu rază lungă de acţiune în Germania, în 2026, pentru a-şi demonstra angajamentul faţă de NATO şi faţă de apărarea europeană într-un moment în care Rusia poartă un război în Ucraina, relatează Reuters.

Cele două ţări au spus că sunt în pregătire "desfăşurări episodice" pentru staţionarea pe termen mai lung, care ar include SM-6, rachete de croazieră Tomahawk şi arme hipersonice cu o rază de acţiune mai mare decât capacităţile actuale din Europa.

ADVERTISING

Rusia pregătește un „răspuns militar”

Adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, a declarat că Moscova a anticipat mutarea rachetelor americano-germane, pe care a descris-o ca fiind menită să intimideze Rusia şi să destabilizeze şi mai mult securitatea regională şi relaţiile strategice.

„Activitatea necesară pentru pregătirea contramăsurilor de echilibrare de către agenţiile de stat ruse relevante a fost începută cu mult timp înainte şi se desfăşoară în mod sistematic", a declarat Riabkov într-o declaraţie pe site-ul ministerului rus de Externe.

ADVERTISING

„Fără nervi, fără emoţii, vom dezvolta un răspuns militar, în primul rând, la acest nou joc", l-a citat agenţia de presă Interfax.

Luna trecută, președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia ar trebui să reia producţia de rachete cu rază intermediară şi mai scurtă de acţiune cu capacitate nucleară şi apoi să analizeze unde să le desfăşoare, după ce SUA au adus rachete similare în Europa şi Asia.

El vorbise anterior despre acordul de a nu desfăşura astfel de rachete în enclava baltică Kaliningrad a Rusiei, dar a declarat că SUA au reluat producţia acestora, le-au adus în Danemarca pentru exerciţii şi le-au dus, de asemenea, în Filipine.

ADVERTISING

Rachetele terestre cu o rază de acţiune mai mare de 500 km au fost interzise până în 2019 în temeiul Tratatului privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară (INF), semnat în 1987 de liderul sovietic Mihail Gorbaciov, şi preşedintele de atunci al SUA, Ronald Reagan.

Însă Statele Unite s-au retras din Tratatul INF în 2019, afirmând că Moscova încalcă acordul, lucru negat de Kremlin.

Peskov: Vom lua măsuri să descurajăm NATO

De asemenea, NATO a declarat miercuri că o nouă bază americană de apărare aeriană din nordul Poloniei, concepută pentru a detecta şi intercepta atacurile cu rachete balistice ca parte a unui scut antirachetă al NATO mai amplu, este pregătită pentru a deveni operaţională.

Întrebat la o şedinţă cu agenţiile de presă ruse despre rezultatul summitului NATO, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Alianţa Nord-Atlantică şi-a confirmat încă o dată foarte clar esenţa. Este o alianţă creată într-o eră a confruntării cu scopul de a menţine confruntarea. Tensiunile de pe continentul european escaladează" ca urmare a acestui fapt, a adăugat el, afirmând că Kremlinul urmăreşte apropierea infrastructurii militare a NATO.

„Vedem deciziile luate în cadrul NATO de a crea centre logistice separate în oraşele de la Marea Neagră, deschiderea de facilităţi suplimentare în Europa şi vedem că, de fapt, infrastructura militară a NATO se apropie constant şi progresiv de frontierele noastre", a punctat Peskov.

„Acest lucru ne obligă să analizăm foarte profund deciziile luate în cadrul discuţiei care a avut loc. Aceasta este o ameninţare foarte gravă la adresa securităţii naţionale a ţării noastre. Toate acestea ne vor obliga să adoptăm răspunsuri gândite, coordonate şi eficiente pentru a descuraja NATO, pentru a contracara NATO", a declarat Peskov.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇