Rusia are încă o armată de mercenari: Luptătorii semnează două contracte și au condiții mai bune decât în Grupul Wagner

Rusia are încă o armată de mercenari: Luptătorii semnează două contracte și au condiții mai bune decât în Grupul Wagner
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia și-a creat o nouă organizație de mercenari, pe lângă Grupul Wagner, denumită Convoi. Aceasta a fost înființată de guvernatorul prorus al regiunii Crimeea, Serghei Aksionov, iar operațiunile militare sunt conduse de un superior al Grupului Wagner pe care publicația rusă independentă Vazhnie Istori (iStories) îl numește mâna dreaptă a lui Evgheni Prigojin, fondatorul Wagner.

Judecând după data înființării contului de Telegram, noiembrie 2022, se pare că gruparea s-a format în toamna anului trecut. Pe lângă apelurile la înrolare, canalul său de Telegram publică texte despre „Rusia puternică și ortodoxă”, „ucrainenii sataniști”, „națiunea victorioasă”, precum și diverse teorii ale conspirației, scrie Meduza.

ADVERTISING

Cine stă un an primește pământ

Un fost membru a spus pentru Vazhnie Istori că organizația e o forță de rezervă ai cărei mercenari semnează două contracte: unul cu compania privată, altul cu Ministerul rus al Apărării.

Acesta a povestit că atunci când se afla sub contract primea aproape 200.000 de ruble pe lună (aproximativ 2.428 de euro), iar comandanții luau 300.000 de ruble lunar (aproximativ 3.642 de euro).

În plus, fiecărui militar care duce la capăt un termen de un an i se promite un teren în Crimeea sau în Abhazia, republica autonomă autoproclamată independentă din nord-vestul Georgiei.

Fostul luptător a mai spus că atunci când a semnat cu Convoi grupul tocmai se înființase și erau înscriși în jur de 300 de oameni, dar între timp organizația s-a mărit. În prezent este desfășurată în regiunea Herson, învecinată cu Crimeea.

ADVERTISING

Un voluntar al grupului a dezvăluit pentru publicația rusă că baza de pregătire se află în satul Perevalne din Crimeea. Acolo funcționează și un centru de instruire unde cei care se înrolează se familiarizează cu puștile pentru lunetiști Lobaev, folosite de Convoi.

Fostul membru al organizației a spus că grupul are o unitate de lunetiști, iar când s-a înrolat el au fost angajați cinci trăgători de elită.

În luna martie, postul TV de stat Crimea 24 a relatat, de asemenea, despre unitatea militară profesionistă fondată de guvernatorul Aksionov care vizitează periodic pozițiile de pe front ale militarilor săi.

Serghei-Aksionov
Foto: Vazhnie Istori

Cu puțin timp înainte, pe canalul de Telegram al organizației au apărut filmări cu Aksionov inspectându-și trupele.

ADVERTISING

Înarmați "până-n dinți"

Olga Kurlaieva, o angajată a companiei de stat ruse de radio și televiziune VGTRK, a vizitat în februarie pozițiile Convoi și a prezentat gruparea paramilitară ca "o unitate de asalt și informații". Ea s-a declarat impresionată de tranșeele săpate de membrii acestor trupe: "N-am mai văzut asemenea fortificații: un apartament întreg se află sub pământ. Echipamentul lor este recent produs, sunt înarmați până-n dinți".

Kurlaieva a mai spus că guvernatorul pro-rus găsește resurse extrabugetare pentru a plăti oamenii și pentru procurarea armelor, muniției și proviziilor. Ea a adăugat că grupul deține echipamente de spionaj electronic și echipament greu, inclusiv tancuri T-80 și T-90.

Un fost membru al Convoi a spus că nu există probleme logistice: "Am primit veste antiglonț, căști, ochelari de protecție, mănuși, cagule, rucsacuri - tot. Trei seturi de lucruri".

Kurlaieva a arătat în reportajul ei că omul care conduce Convoi este un militar cu indicativul de apel Mazai. Jurnaliștii l-au identificat drept Konstantin Pikalov, fost superior în Grupul Wagner detașat în Africa. Grupul de investigații Bellingcat și jurnaliștii de la Der Spiegel și Insider au aflat că Pikalov a fost un personaj-cheie în operațiunile derulate de Prigojin în mai multe țări din Africa. VGTRK a relatat că Mazai a lucrat în Madagascar și în Republica Centrafricană.

Konstantin Pikalo figurează în documentele fiscale obținute de jurnaliști ca deținător al unei firme cazace denumită Convoi care a înființat compania militară de securitate cu același nume care contractează mercenari, potrivit Vazhnie Istori.

Celălalt co-fondator, Vasili Iașikov, este un blogger cazac despre care s-a spus că a bătut mai mulți susținători ai disidentului Alexei Navalnîi la un miting organizat în 2018 la Moscova. Acesta a spus pentru VGTRK că e descendentul unui membru al gărzii fostei împărătese Maria Feodorovna, soția țarului Alexandru al III-lea al Rusiei și mama ultimului țar, Nicolae al II-lea.

Iașikov a menționat că organizația de mercenari a fost denumită în onoarea convoiului imperial al Rusiei, dar a refuzat să răspundă la alte întrebări.

"Este compania privată a lui Aksionov, dar toată comanda este formată din foști angajați ai Grupului Wagner. Se știu între ei de mult timp", a spus un fost mercenar Convoi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇