Gazprom își face armată proprie, pe modelul Grupului Wagner

Gazprom își face armată proprie, pe modelul Grupului Wagner
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gigantul energetic rus Gazprom își organizează propria forță militară, urmând exemplul organizației de mercenari Wagner care luptă în Ucraina.

Potrivit serviciului de informații al armatei Ucrainei, premierul rus Mihail Mișustin a semnat ordinul pentru crearea organizației, relatează Newsweek.

Serviciul de informații al armatei ucrainene a anunțat, marți, într-un comunicat că proiectul Gazprom este inspirat de modelul Grupului Wagner, organizația paramilitară înființată și condusă de oligarhul rus Evgheni Prigojin, supranumit "Bucătarul lui Putin".

ADVERTISING

"Astfel, 'cursa înarmării' continuă în Federația Rusă în rândurile principalilor jucători politici care creează în mod activ armate private, urmând exemplul PMC Wagner al lui Evgheni Prigojin", se arată în documentul menționat.

Informația a fost difuzată și de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Potrivit legislației ruse, este permisă înființarea unei structuri de securitate în scopul "asigurării obiectivelor din sectorul de combustibili și energie", ceea ce îi dă dreptul Gazprom să creeze o organizație privată de securitate, arată comunicatul.

ADVERTISING

Legea prevede, de asemenea, că entitățile fondatoare trebuie să dețină cel puțin de 50% din compania militară privată rezultată.

Grupul Wagner este considerat cea mai importantă companie militară privată din Rusia și are o participare amplă în războiul din Ucraina.

Mercenarii lui Prigojin și-au câștigat notorietatea sângeroasă în urma acțiunilor de pe câmpul de luptă, fiind acuzaţi de încălcarea regulilor războiului și drepturilor omului, inclusiv de tortură și execuții, în Ucraina, Siria, Libia, Republica Centrafricană, Sudan și Mozambic.

ADVERTISING

Guvernul Ucrainei a desemnat Grupul Wagner organizație internațională criminală și a făcut luni un apel la alte guverne să aplice aceeași măsură.

Trezoreria Statelor Unite a desemnat pe 26 ianuarie Grupul Wagner drept "o importantă organizație criminală transnațională", aplicându-i sancțiuni asupra rețelei globale de sprijin.

John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) de la Casa Albă, a declarat în ianuarie că grupul de mercenari a trimis aproximativ 50.000 de oameni în Ucraina. "Noi continuăm să considerăm că grupul Wagner dispune în prezent de aproximativ 50.000 de persoane desfăşurate în Ucraina, 10.000 de mercenari şi 40.000 de deţinuţi", iar acest lucru provoacă "rețineri" Ministerului rus de Externe cu privire la "metodele de recrutare" ale organizaţiei, a spus Kirby.

Grupul militar privat care apără interesele Moscovei se confruntă, însă, cu pierderi masive în Ucraina. Doar 10.000 de mercenari Wagner mai luptă în prezent, a declarat Olga Romanova, șefa organizației Russia Behind Bars (Rusia din spatele gratiilor) care militează pentru drepturile deținuților.

"Datele noastre arată că, la sfârșitul lunii decembrie, 42.000-43.000 de deținuți au fost recrutați. Până acum, acest număr a ajuns probabil la 50.000. Din acest număr, 10.000 luptă acum pe front, fiindcă ceilalți au fost uciși sau răniți ori au fost dați dispăruți, au dezertat sau s-au predat", a detaliat aceasta.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇