Rusia acuză trei angajați ai ambasadei SUA de furt și solicită ridicarea imunității lor

Rusia acuză trei angajați ai ambasadei SUA de furt și solicită ridicarea imunității lor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia a cerut ambasadei SUA la Moscova să ridice imunitatea diplomatică a trei dintre angajații săi pe care îi acuză că au furat lucruri de la un cetățean rus, a anunțat vineri agenția de presă Interfax, citând Ministerul de Externe, conform Reuters.

Interfax, citând o sursă din cadrul forțelor de ordine din Rusia, a relatat vineri că trei cetățeni americani de la ambasada din Moscova, aflați sub influența alcoolului, au furat un rucsac de la un cetățean rus pe 18 septembrie.

Poliția din Moscova i-a identificat pe cei trei bărbați ca fiind militari ai Corpului de pușcași marini al SUA cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, a relatat Interfax, citându-l pe purtătorul de cuvânt al poliției, Vladimir Vasenin.

ADVERTISING

Ambasada SUA nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

În cazul în care Statele Unite vor refuza să le ridice imunitatea diplomatică, cei trei angajați vor trebui să părăsească imediat Rusia, a precizat Ministerul de Externe.

La începutul acestei săptămâni, ministerul rus de externe a declarat că o propunere a Congresului american de expulzare a 300 de diplomați ruși din Statele Unite ar duce la închiderea facilităților diplomatice americane din Rusia, dacă va fi pusă în aplicare.

ADVERTISING

Senatorii americani democrați și republicani l-au îndemnat marți pe președintele Joe Biden să expulzeze diplomați ruși dacă Moscova nu eliberează mai multe vize pentru diplomați americani.

Află mai multe despre expulzările reciproce din ultimul an:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇