Reuters: Crește presiunea ca președintele Iohannis să se retragă din cursa NATO, după ce și Turcia îl susține pe Mark Rutte

Reuters: Crește presiunea ca președintele Iohannis să se retragă din cursa NATO, după ce și Turcia îl susține pe Mark Rutte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte, pentru a fi următorul secretar general al NATO.

Este un pas important pentru a-i asigura lui Rutte funcţia politică supremă în Alianţa Nord-Atlantică, în condiţiile în care şi preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat candidatura şi avusese o discuţie cu liderul turc, pe 19 aprilie.

"Am anunţat-o astăzi la Bruxelles", unde se află sediul NATO, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE turc, la trei zile după o întâlnire la Istanbul între preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi premierul olandez Mark Rutte.

Erdogan nu a dezvăluit atunci opţiunea Turciei, dar a subliniat că decizia sa se va baza pe "raţiune" şi i-a urat, zâmbind, lui Rutte succes în "noua sa călătorie".

ADVERTISING

NATO ia decizii prin consens, astfel că orice candidat are nevoie de sprijinul tuturor celor 32 de aliaţi.

Până azi, Turcia, alături de alte state membre NATO - Ungaria, Slovacia şi România - nu îşi exprimase public sprijinul pentru Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg. În schimb, SUA şi alţi membri cu greutate ai NATO, între care Franţa, Germania, Marea Britanie, şi-au declarat deja sprijinul pentru Rutte.

Sprijinul Ankarei ar putea creşte presiunea asupra preşedintelui Klaus Iohannis pentru a se retrage din competiţie, deşi Ungaria şi-a exprimat făţiş opoziţia faţă de candidatura lui Rutte, scrie Reuters.

ADVERTISING

Budapesta a adus în discuţie comentariile critice făcute de Rutte la adresa guvernului său, dar unii diplomaţi spun că şi-ar putea schimba poziţia dacă Rutte îi va face o vizită premierului ungar Viktor Orban, aşa cum a procedat, săptămâna trecută, în cazul preşedintelui turc Tayyip Recep Erdogan.

Este de aşteptat ca şi Slovacia să se alinieze poziţiei de a-l susţine pe Rutte, notează Reuters.

Citeşte analiza Iohannis, singur împotriva tuturor, la braț cu putinistul Europei

În funcţie de rezultatul alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, succesorul lui Stoltenberg ar putea fi nevoit să lucreze cu Donald Trump, care s-a confruntat cu critici acerbe pentru că a pus sub semnul întrebării angajamentul său de a apăra aliaţii NATO, dacă va fi reales.

ADVERTISING

Rutte - cel mai longeviv lider al Olandei - şi-a anunţat plecarea din politica olandeză în iulie anul trecut, dar rămâne în funcţie în lipsa formării unui guvern după alegerile de anul trecut câştigate de extrema dreaptă. Rutte are relaţii bune cu liderii britanici, ai Uniunii Europene şi ai SUA, inclusiv cu Trump.

Mulţi membri NATO doresc să încheie procesul de selecţie cât mai curând, pentru ca acesta să nu devină parte a negocierilor pentru posturile de conducere din Uniunea Europeană după alegerile pentru Parlamentul European din iunie.

Următorul şef al NATO se va confrunta cu provocarea de a susţine sprijinul aliaţilor pentru lupta Ucrainei împotriva invaziei Rusiei şi de a evita în acelaşi timp orice escaladare ce ar putea atrage alianţa militară direct într-un război cu Moscova.

Pe 3 aprilie, președintele a declarat că nu intenţionează să îşi retragă candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO şi nici să negocieze o altă funcţie la nivel european.

Tot atunci, el a mai precizat că, deși a văzut că alţi oficiali străini au anunţat susţinerea pentru premierul olandez Mark Rutte pentru această poziţie, consideră în continuare că şansele sale sunt rezonabile.

Alături de Mark Rutte sunt explicit 90% dintre țările NATO, în frunte cu SUA, care au reafirmat opțiunea pe un ton nu tocmai fericit pentru Klaus Iohannis.

Marea presă, de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, la Financial Times, Wall Street Journal și Le Figaro, a fost extrem de critică cu preşedintele Iohannis și nu numai că nu-i dau nicio șansă, dar prezintă în termeni severi felul în care pune probleme în NATO cu războiul la graniță.

Decizia privind noul șef al NATO va fi luată la summit-ul din vară de la Washington.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇