NATO a intrat în impas. Anunțarea oficială a candidaturii, făcută de Klaus Iohannis în urmă cu zece zile, a deschis cutia Pandorei în alianță. O problemă ce părea rezolvată prin asumarea făcută de Mark Rutte, premierul Olandei, susținut de toate marile forțe militare ale alianței, s-a complicat în urma revoltei statelor membre din est.
Descumpănirea e vizibilă în reținerea de a discuta subiectul de care dau dovadă atât SUA, cât și Marea Britanie, Franța și Germania, după intrarea în cursă a președintelui României.
Klaus Iohannis nu are susținerea tuturor țărilor din estul Europei. Statele baltice nu sunt alături de el, cel mai probabil o promovează pe Kaja Kallas, premierul estonian, aflată într-o intensă campanie de promovare.
Intrarea în cursă a lui Iohannis a produs însă o schimbare. A dat posibilitatea unor reprezentanți ai statelor membre să i se opună pe față lui Rutte, fiind clar că premierul Olandei are o problemă cu est-europenii și nu e dorit de aceștia la conducerea alianței.
Geografia și istoria
Președintele României, conform unor surse, a obținut sprijinul unor lideri din centrul și estul Europei, cum ar fi pe cel al Sloveniei, sau pe cel al Republicii Muntenegru, președintele acestei țări făcând o vizită la București în luna martie, dar e departe de un sprijin semnificativ.
Totuși, intrarea în cursă a lui Iohannis a pus în discuție candidatura lui Rutte, iar faptul că statele membre aflate în proximitatea războiului declanșat de Rusia vor un lider al alianței din est s-ar putea să fie un mesaj ce a fost asimilat la nivelul marilor puteri militare.
„Fiind o competiție atipică, nu cred că este rolul meu să spun despre celălalt competitor cum va face și ce va face, dar cred că ne deosebește geografia, istoria și, cu siguranță, sunt unele teme unde abordările noastre, ambele sunt foarte constructive, dar ușor diferite în ce privește viitorul NATO”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă susținută la Bruxelles, înainte de începerea Consiliului European.
Președintele României, aducând în discuție deosebirile geografice și istorice dintre cele două candidaturi, se referă exact la această revoltă a statelor din estul Europei, amenințate de imperialismul rusesc, și care cer o atenție mai mare de la marile puteri militare ale NATO.
Banii pentru înarmare sunt în Est
Șansele lui Iohannis de a ajunge în fruntea alianței sunt acum mai mari decât la momentul anunțării candidaturii, dar nu a reușit să obțină un sprijin decisiv, de exemplu pe cel al SUA.
Negocierile se accelerează, iar în săptămânile viitoare decizia va fi luată, deoarece alianța trebuie să facă trecerea la o nouă conducere până la summit-ul ce se va desfășura la Washington, în luna iulie.
În 22 martie, un raport oficial al NATO anunță că, în realitate, România a cheltuit pentru apărare doar 1,6% din PIB și nu 2% cum s-a angajat.
Faptul că a apărut o discrepanță mare între ce a promis guvernul și ce a realizat ar putea să pună în pericol candidatura lui Iohannis.
Pe de altă parte, trebuie luat în calcul și faptul că liderii statelor din estul Europei au sprijinul popular necesar, din cauza războiului, pentru a crește cheltuielile militare, iar în următorii ani, forțele armate din această regiune se vor dezvolta accelerat.
Reprezentanții companiilor din industria de apărare au în față o piață uriașă și resurse financiare care nu erau disponibile în urmă cu doi ani, atunci când nimeni nu credea că Putin va invada Ucraina, fiind vorba de sute de miliarde de euro anual.
O schimbare politică majoră
Klaus Iohannis nu a declanșat campania pentru șefia NATO fără să fie conștient că intră în cursă cu șansa a doua sau chiar a treia. Obiectivul său principal este să-și păstreze influența politică asupra coaliției PNL-PSD pe tot parcursul acestui an, fără ca sfârșitul mandatului de președinte să-l scoată din joc.
Putea să facă acest lucru într-un singur mod, acela de a viza o funcție în structurile de conducere euro-atlantice.
A folosit faptul că România a fost stabilă din punct de vedere politic de la debutul crizei din Ucraina, nu au existat tensiuni interne, țara noastră a ajutat consistent Kiev-ul, iar economia nu s-a prăbușit, deși a fost grav afectată de război.
Cu aceste atuuri în mână, cu o campanie de imagine bine gestionată, chiar dacă în fața opiniei publice din țară și-a pierdut credibilitatea, a rămas credibil în fața partenerilor externi, conservându-și autoritatea și ascendentul în fața lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, și a lui Nicolae Ciucă, liderul PNL.
Iohannis a schimbat modul în care președinții României s-au raportat la partide, la liderii lor și la felul în care se formează majoritățile parlamentare.
A estompat granițele ideologice, nu a ținut cont de votul alegătorilor din 2020 și a forțat o asociere între PSD și PNL, formațiuni care s-au confruntat în ultimul deceniu.
Prin acțiuni subterane, reducându-și la maximum contactul cu opinia publică, Iohannis s-a concentrat, în al doilea mandat, pe exercitarea unui control informal asupra liderilor și reprezentanților principalelor formațiuni politice.
Prin labirint
Șansele de a ajunge noul secretar general NATO sunt nesigure, dar în mod cert candidatura și zgomotul din jurul acesteia îl ajută să rămână în prima linie a politicii din România.
Dacă va pierde șefia alianței, se va întoarce la negocierile pentru o poziție de conducere în cadrul Uniunii Europene și, astfel, va rămâne în atenția publică și după alegerile europarlamentare, povestea luând sfârșit în apropierea prezidențialelor din septembrie, când toate jocurile privind candidaturile vor fi fost deja făcute.
Schimbarea datei pentru scrutinul de alegere a viitorului șef de stat e iarăși o decizie luată în laboratoarele Palatului Cotroceni, ce-i oferă lui Iohannis posibilitatea de a avea ultimul cuvânt în ce privește nominalizarea celui care-i va urma la conducerea țării.
Președintele României a făcut un plan prin care speră să nu apară niciun fel de surprize, iar ieșirea sa din scenă să se facă fără a fi expus scandalurilor, atacurilor din partea liderilor politici sau a unor posibile acțiuni juridice.
Dar tot acest labirint întortocheat, gândit de Iohannis, se poate prăbuși în luna iunie, prin voința și acțiunea alegătorilor, atunci când un posibil eșec al alianței PSD-PNL în câteva curse cheie din marile orașe și un rezultat sub așteptări la alegerile europarlamentare vor reseta întreaga scenă politică.
Rishi Sunak, prim-ministru Marea Britanie, declară susținerea pentru Mark Rutte, 22 februarie 2024:
„NATO este piatra de temelie a apărării noastre colective și îi aducem un omagiu lui Jens Stoltenberg pentru conducerea sa din ultimii nouă ani.
Din punctul de vedere al Regatului Unit, ne dorim un candidat care să mențină NATO puternică și să realizeze viziunea NATO 2030 a alianței.
Regatul Unit îl susține ferm pe premierul olandez Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în funcția de secretar general al NATO.
El este foarte respectat în cadrul alianței, are o reputație serioasă în domeniul apărării și securității și se va asigura că alianța rămâne puternică și pregătită să se apere și să descurajeze.”
Klaus Iohannis, programul său pentru conducerea NATO:
„…nimic nu este mai important astăzi decât să ne asigurăm că Ucraina învinge în lupta sa existențială, iar noi putem face acest lucru oferind tot sprijinul necesar, oricât de mult timp ar fi necesar. Avem, de asemenea, obligația morală, politică și strategică de a ne asigura că Ucraina avansează în mod constant pe drumul său spre viitoarea aderare la NATO, precum și spre aderarea la Uniunea Europeană”.