Replica BOR după ce Cîțu a cerut Bisericii să se implice în campania de vaccinare

Replica BOR după ce Cîțu a cerut Bisericii să se implice în campania de vaccinare

Clericii Bisericii Ortodoxe Române le transmit credincioşilor informaţiile despre vaccinare cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi.

ADVERTISING

Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea 'gratuită, sigură şi voluntară' aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării", a declarat Bănescu pentru Agerpres.

El a precizat că pledează "în mod ferm" pentru implicarea preoţilor în actul de informare "onestă" a credincioşilor.

ADVERTISING

"Personal, pledez în mod ferm pentru implicarea preoţilor în acest act de informare onestă a credincioşilor. Biserica Ortodoxă şi-a exprimat şi reiterat poziţia sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariţia vaccinurilor.

În calitatea pe care o am, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită să se informeze cât mai atent şi din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului şi, în urma consultării cu medicul de familie, să ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi. Eu am făcut-o, vaccinându-mă", a spus Vasile Bănescu.

ADVERTISING

Prim-ministrul Florin Cîţu a lansat un apel către politicieni şi reprezentanţi ai Bisericii ca în această perioadă să se implice în accelerarea campaniei de vaccinare.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇