Record absolut: Avem aproape 900 de cazuri noi de COVID-19, iar numărul celor externați la cerere a ajuns la 913 (Infografice)

Record absolut: Avem aproape 900 de cazuri noi de COVID-19, iar numărul celor externați la cerere a ajuns la 913 (Infografice)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 889 de noi cazuri de COVID-19, fiind un nou record zilnic. Asta după ce, vineri, numărul de cazuri noi a fost de 799.

cazuri-noi-covid-18-iulie
Sursă: graphs.ro

Astfel, numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 36.691. Dintre acestea, ”24.865 au fost externate, dintre care 22.488 de pacienţi vindecaţi şi 2.377 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare”, a transmis sursa citată.

ADVERTISING

Totodată, s-au înregistrat 21 de noi decese (14 bărbaţi şi 7 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea:

  • un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani,
  • un deces la categoria de vârstă 30-39 ani,
  • un deces la categoria de vârstă 40-49 ani,
  • 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani,
  • 4 la categoria de vârstă 60-69 ani,
  • 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani,
  • 3 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
ADVERTISING

Toți pacienții prezentau comorbidităţi. Până sâmbătă, 2.009 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 280 de pacienţi, astfel că suntem foarte aproape de vârful înregistrat pe 22 aprilie, când la Terapie Intensivă se aflau 288 de pacienți COVID.

pacienti-ATI-18-iulie
Sursă: graphs.ro

Grupul de Comunicare Strategică mai precizează că, de ieri până azi, s-au mai externat la cerere, după decizia CCR, 90 de pacienţi cu test pozitiv, astfel că numărul total al acestora ajunge la 913.

În ultimele 24 de ore au fost realizate 18.732 de teste, astfel că numărul total a ajuns la 943.733.

număr-de-teste-18-iulie
Sursă: graphs.ro

Totodată, Suceava nu mai e cel mai afectat județ de COVID-19: Bucureștiul a trecut pe primul loc, cu 4.260 de cazuri înregistrate până acum.

ADVERTISING

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 610 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.075 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.349 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 451.970 de lei.

amenzi-18-iulie
Sursă: graphs.ro

”Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate”, a arătat Grupul de Comunicare Strategică.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.212 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 117 în Franţa, 2.330 în Germania, 129 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 12 în Grecia, 2 în Cipru  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 122 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 158 au fost declaraţi vindecaţi: 135 în Germania, 11 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇