Războiul de care lumea a uitat. Peste 11.000 de copii au murit sau au fost răniți și alți 4.000 au fost înrolați

Războiul de care lumea a uitat. Peste 11.000 de copii au murit sau au fost răniți și alți 4.000 au fost înrolați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În timp ce toți ochii sunt pe Ucraina și eforturile sunt concentrate pentru a opri războiul început aici de ruși, un conflict de care lumea pare că a uitat ia viețile a mii și mii de copii.

Peste 11.000 de copii au fost ucişi, mutilaţi sau răniţi în Yemen cu începere din 2015 şi aproximativ 4.000 au fost înrolaţi în războiul care devastează această ţară de mai bine de opt ani.

Cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică, Yemenul este devastat din 2014 de un conflict între houthi, rebeli susţinuţi de Iran, şi forţele proguvernamentale sprijinite de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită vecină.

ADVERTISING

Dintre cele 11.019 victime minore, 3.774 au decedat, a precizat Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) într-un comunicat.

Precedentul bilanţ al agenţiei ONU raportase peste 10.200 de copii ucişi, răniţi sau infirmi.

Noile date, care acoperă perioada din martie 2015 până la 30 septembrie 2022, iau în considerare doar cazurile verificate de organizaţie. Bilanţul real este aşadar „probabil mult mai mare", a subliniat UNICEF.

În această perioadă, au fost recrutaţi 3.995 de copii: 3.904 băieţi pentru a lua parte la luptă şi 91 fete la puncte de control sau pentru a participa la anumite evenimente.

ADVERTISING

În plus, „sute de mii (de copii) sunt în pericol de moarte din cauza bolilor care ar putea fi evitate sau a foametei", a afirmat în document directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell, reiterând un apel la ajutor umanitar pentru Yemen.

„Pentru a le putea da o șansă copiilor din Yemen la un viitor decent, părţile în conflict, comunitatea internaţională şi toţi cei cu influenţă trebuie să se asigure că aceştia sunt protejaţi şi sprijiniţi", a adăugat ea.

UNICEF spune că are o „nevoie urgentă" de 484,4 milioane de dolari (460 de milioane de euro) pentru a răspunde crizei umanitare.

ADVERTISING

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a estimat că, până la sfârşitul anului 2021, războiul ar fi provocat moartea a aproximativ 377.000 de persoane, victime ale conflictului şi ale consecinţelor acestuia: foamete, boală, lipsă de apă potabilă.

Un armistiţiu, în vigoare din aprilie, reînnoit de două ori, a expirat la începutul lunii octombrie fără ca guvernul yemenit şi rebelii houthi să ajungă la un acord pentru a-l prelungi.

La două luni după sfârşitul acestui armistiţiu, luptele nu au fost reluate, dar o serie de atacuri ale rebelilor houthi împotriva unor terminale petroliere provoacă temeri legate de o nouă escaladare.

Potrivit UNICEF, cel puţin 62 de copii şi-au pierdut viaţa în octombrie şi noiembrie.

„Reînnoirea urgentă a armistiţiului ar fi un prim pas pozitiv care ar permite accesul umanitar esenţial", a pledat Catherine Russell, citată de AFP.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇