Evidențele empirice arată că există conexiuni între perioade îndelungate de război, revoluții, revolte și schimbări rapide ale climei.
Mica eră glaciară a exacerbat efectul conflictelor terestre și maritime mai ales în secolul 17, precum Războiul de 30 de ani sau Războiul de 80 de ani.
Analizarea acestor fenomene este utilă în înțelegerea și prevenirea potențialelor conflicte din viitorul apropiat/mediu cauzate de efectele schimbărilor climatice contemporane.
În ultimii ani, în Europa, am putut observa o creștere în frecvență a unor fenomene extreme precum recenta tornada F4 care a lovit regiunea Moraviei din Cehia.
Aceste fenomene extreme se vor intensifica și crește ca număr în viitor, în cea mai mare parte din cauza activității umane și poluării rezultate de pe urma ei.
Dincolo de pierderi materiale calculate, aceste fenomene extreme au potențialul de a schimba cursul politicii globale și de a crea puncte de tensiune.
Putem fi siguri că schimbările climatice joacă un rol politic și dacă ne uităm în istorie.
Astfel, cronicile mileniului trec în revistă apariția a numeroase fenomene extreme, cum ar fi, de exemplu, emergența a trei tornade puternice în zona Boemiei (Kestřany- 1582, Neznašov si Koclířov-1585) sau Furtuna Buchardi din 1634, care a dus la pierderea a peste 10.000 de vieți, într-o perioadă critică a Războiului de 30 de ani, dar, de asemenea, a provocat pagube însemnate pentru recolta târzie în zona Friziei de Nord. Vremea a avut impact asupra recoltei, care a afectat resursele de hrană regionale, dar și posibilitatea de aprovizionare prin porturile regionale.
Un lucru extrem de interesant și relevant pentru noi în prezent este legătura cauzală între aceste fenomene meteo extreme și perturbări socio-economice, ce au avut loc simultan cu aceste evenimente în regiunile afectate.
De unde știm cum era vremea acum 500 de ani?
Pentru înțelegerea evenimentelor din trecut, arheologii și istoricii au la dispoziție două categorii de “arhive”. Prima este cea naturală, unde putem găsi varii informații prin studiul
- miezurilor de gheață (Ice Cores) si Glaciologie,
- polenului și sporilor depozitați în lacuri, estuare, mlaștini
- stalactitelor și depozitelor anuale de apă (unde este posibil)
- inelelor copacilor, unde dendrocronologia poate furniza date foarte importante cu privire la variații climatice. Spre exemplu, motivul pentru care viorile Stradivarius au acel sunet unic este că lemnul cu care au fost construite între 1700 și 1725 a provenit de la arbori ce au îndurat un climat cu mult mai rece decât cel obișnuit.
- cronicilor ce au documentat frecvența erupțiilor vulcanice și a petelor solare (Maunder Minimum între 1645-1715 reprezintă un caz notabil)
Apoi avem dovezile istorice, documente oficiale, cronici ale călătorilor și navigatorilor, registre ale guvernelor, monitorizări ale fluctuațiilor anuale cu privire la ploi, debitele râurilor etc.
O altă sursă pot fi chiar și operele de artă ce ilustrau fenomene extreme, precum iarna geroasa a anului 1677, când Tamisa a înghețat complet, fapt ilustrat în pictura lui Abraham Hondius.
De asemenea, între 1654 și 1667, o rețea internațională din sudul Europei a monitorizat constant temperaturile (cu măsurători zilnice între 5-8 ori pe zi) si a arătat că în medie iernile erau cu peste 1 grad Celsius mai reci decât cele din secolul 20.
Secolul 17 - exemplul perfect cum clima afectează aspectele socio-politice.
În secolul 17, ambele emisfere s-au confruntat cu efectele unei răciri îndelungate ce a durat aproape 8 decenii. Tot secolul 17 este secolul cu doar trei ani de pace în același timp, în toată Europa.
Această perioada este caracterizată de o serie de conflicte devastatoare, precum Războiul de 30 de ani (1618-1648), Războiul celor 3 Regate (cunoscut şi ca Războiul Civil Britanic 1639-1653), Războiul Franco-Spaniol (1635-1659), Lungul Război Otoman (1593-1606) ș.a.
Deși poate părea o coincidență, evidențele empirice arată că toate aceste conflicte au fost parțial cauzate de Mica Eră Glaciară.
O cronică din Spania în 1643 relata că puține regiuni în Europa nu erau afectate de război și retoric exclama că și acelea au de-a face cu molime, foamete adusă de secete și alte dezastre naturale ieșite din comun.
Tot în Spania, în primăvara anului 1640, seceta a fost atât de devastatoare încât regele Philip al III-lea a decretat zi națională pentru că enoriașii catolici să poată participa la pelerinaje locale pentru aducerea ploii.
În 1641, Nilul ajunsese la minimul istoric, în vreme ce inelele copacilor din zona Anatoliei demonstrau frecvența neobișnuită a unor secete severe și îndelungate (1), iar în tot secolul 17 Sena a ieșit din matcă și inundat Parisul de 18 ori.
Per total peisajul secolului 17 este unul foarte sumbru, unde răcirea foarte accentuată și îndelungată, coroborată cu alte fenomene extreme precum secete și inundații puternice, au afectat puternic Europa și întreaga lume.
În 1638, Robert Burton, academician de la Oxford, atrăgea atenția în cartea sa “Anatomia melancoliei” că cele mai multe vești erau despre război, molime, incendii de vegetație largi, inundații ce aveau loc în timpul unor războaie cumplite ce păreau fără de sfârșit în Franța, Germania, Imperiul Otoman s.a.m.d.
Deși par a fi simple coincidențe, aceste evenimente sunt strâns legate. Astfel, catastrofele provocate de oameni (războaie, conflicte, molime) erau de cele mai multe ori cauzate inclusiv de anumite procese climatice.
Evidențele empirice arată că există o strânsă relație de cauzalitate între schimbările climatice majore și declanșarea unor conflicte.
Marile secete sau inundațiile, iernile extrem de lungi și reci și alte schimbări climatice afectau, în primul rând, sectorul agrar, atunci vital pentru stabilitatea oricărui regat sau stat. Lanțurile de aprovizionare erau puternic afectate alimentând instabilitatea în zone deja confruntate cu probleme de factură politică, religioasă, socio-economică ș.a.
Din necesitatea de a controla revoltele cauzate de lipsa de alimente, autoritățile inițiau campanii militare.
Acest lucru afecta direct orașele mari și zonele urbanizate din cauza nivelurilor mari de taxare necesare pentru finanțarea războaielor.
Totodată aceste războaie aduceau cu ele molime, un exemplu relevant fiind Ciumă Italiană între 1629-1631, cunoscută ca Marea Ciumă a Milanului, ce a dus la moartea a aproape 300.000 de persoane în zona de nord a Italiei.
Pe scurt, efectele unor schimbări climatice notabile, precum secete ieșite din comun, duceau la foamete care provocau revolte populare, care la rândul lor necesitau suprimare din partea autorităților.
Însă pentru finanțarea acestor acțiuni militare deseori era necesară o creștere a taxelor, ce ducea la și mai multă sărăcire a populației și emergența molimelor.
Secolul 17, în special, conform istoricului Geoffrey Parker, a fost unul în care efectele schimbărilor climatice au coincis și accentuat revolte populare și războaie.
El atrage atenția la faptul că, în secolul precedent, deși erau foarte multe conflicte, multe erau constrânse într-o anumită zonă geografică și nu durau în medie mai mult de jumătate de deceniu.
În schimb, odată cu Revolta din Boemia din 1618, care a declanșat Războiul de 30 de ani, un război ce a cuprins aproape toată Europa, vedem o serie de conflicte extinse și de lungă durata, situație ilustrată în graficul de mai jos.
În 1648, din cauza colapsului economic cauzat de pierderea de vieți în conflicte armate, dar și din cauza resurselor din ce în ce mai limitate, parțial afectate de schimbările climatice ce au persistat din 1618, marile națiuni ale Europei au semnat tratatul de la Westphalia.
Dar acest tratat nu a pus capăt celorlalte conflicte din Europa, iar de asemenea Mica Era Glaciară a continuat. În zona Balcanilor martorii de atunci relatau cum în primăvara anului 1654 viscolurile și temperaturile extrem de reci au făcut ca până și uleiul de măsline și vinurile să înghețe.
Conform analizei istorice a lui Geoffrey Parker, 9 din cele 14 veri ale perioadei 1666-1679 au fost reci sau excepțional de reci.
În această perioadă, spre exemplu, recoltele anului 1675 în Europa de Vest au fost cele mai târzii din întreaga perioadă 1484-1879.
Climatologii au dovedit că anii 1690 au reprezentat vârful Micii Ere Glaciare. când temperaturile medii anuale erau cu 1,5 grade mai scăzute decât în prezent (de notat faptul că studiul lui Geoffrey Parker a fost publicat inițial în 2013).
Istoria schimbărilor climatice și cum au afectat Țările Române
Țările Române și populațiile acestora au fost, de asemenea, afectate de efecte ale schimbărilor climatice, mai ales în secolul 17.
În 1647, o secetă foarte puternică, documentată în Letopisețul Țării Moldovei scris de Miron Costin, în zona Moldovei, a dus la apariția multor valuri de lăcuste ce au decimat culturile agricole și vegetația în multe regiuni.
La începutul anilor 1670, ploile torențiale au dus la invazii de șoareci, care au avut un efect devastator asupra Moldovei.
De altfel, secolul 17 per total a fost unul foarte tulbure și instabil, principalitatea având peste 40 de domnii diferite. Aici este important să contextualizam cazul Moldovei, care, pe lângă faptul că depindea de alți actori politici, se afla și într-o regiune foarte volatilă din punct de vedere militar, în partea de est a Europei, unde au avut loc conflicte dese între polonezi și otomani (1620-21, 1633-34, 1672-76, Marele Război Turcesc 1683-1699 unde otomanii împreună cu Țările Române au înfruntat Polonia, Austria Habsburgică), ruși (1676-1681) ș.a
Geoffrey Parker sublinia că cele mai afectate regiuni de impactul schimbărilor climatice, mai ales în sec. 17, sunt statele vasale dependente politic, care adițional sunt localizate periferic.
Transilvania s-a confruntat cu numeroase perioade cu inundații puternice, mai ales în 1529 (un an extraordinar de ploios în Europa Centrală, de Est și Balcani, fenomene documentate în campania Otomană împotriva Vienei), dar si intre 1620-1630.
În istoria Războiului de 30 de ani (1618-1648), Transilvania a avut un rol inițial important, când Gabriel Bethlen a invadat parte a Ungariei.
Dar după 1621, din rațiuni geostrategice și datorită ordinelor otomane, Transilvania a făcut un pas în spate, într-o perioada în care culturile agricole erau foarte afectate de grave inundații care au avut un impact asupra rezervelor de hrană necesare pentru întreținerea unei armate de mari dimensiuni.
În Țară Românească, în timpul campaniilor anti-otomane ale lui Mihai Viteazul (parte a Lungului Război Otoman), episoade precum Giurgiu și Călugăreni în 1595 au văzut precipitații excesive, ce au au făcut foarte dificilă avansarea trupelor otomane dincolo de Dunăre.
Un raport din 1686 al unui inginer militar detașat în Țara Românească observa o secetă îndelungată de 3 ani unde lacurile, râurile, până și mlaștinile au secat.
Clima are un rol central în șlefuirea istoriei
Este important de repetat faptul că schimbările climatice nu sunt principalul factor pentru care secolul 17 a fost extraordinar de turbulent, unde au fost doar trei ani de pace în același timp în toată Europa (5).
Însă aceste schimbări climatice au afectat societățile la nivel global, mai ales prin impactul acestora asupra rezervelor de hrană, agriculturii, dar și prin dislocarea socială din cauza evenimentelor naturale sau a războaielor.
În prezent, Raportul IPCC, plus alte surse precum Global trends 2040, ne avertizează cu privire la iminența unor schimbări climatice majore deja observabile.
Istoria ne-a arătat impactul major al unor evenimente de lungă durată precum Mica Eră Glaciară, ce au exacerbat și alimentat o stare perpetuă de conflict și război (mai ales în secolul 17), ce au dus pierderea unui număr mare de vieți și emergența unor pandemii.
În acest context, este important să înțelegem rolul climei, care nu a fost doar un factor marginal în șlefuirea istoriei.
Această revelaţie este cu atât mai relevantă astăzi când ritmul schimbărilor climatice este mult mai rapid, iar societatea este interconectată la nivel global, respectiv un fenomen extrem, chiar și local, poate avea un impact major asupra economiei globale.
Așadar, deși în prezent omenirea contribuie la accelerarea schimbărilor climatice la nivel global, este esențial să conștientizăm faptul că și schimbările climatice ne-au șlefuit istoria.
Dacă negăm ritmul schimbărilor climatice și diminuăm în acest fel rolul acestora în procesele politice și economice globale, ignorând în același timp avertismentele din trecut, riscăm să fim nepregătiţi în față provocărilor politice și economice din viitorul apropiat și îndepărtat.
Lecțiile din istorie ne pot fi un ghid util pentru a preveni sau măcar limita potențialul impact al schimbărilor climatice asupra prezentului și viitorului nostru ca societate.
Articol preluat de pe Infoclima.ro
Articolul este scris de Vlad Radu Zamfira, masterand în istoria artelor și arheologie, la universitatea din Aberdeen, Scoția.