Putin, înjurat de bunicuțele Rusiei: Să se ducă la dracu'! Totul e zero, doar minciuni! (Video)

Putin, înjurat de bunicuțele Rusiei: Să se ducă la dracu'! Totul e zero, doar minciuni! (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe înregistrări video redau nemulțumirile la adresa lui Vladimir Putin, pe care pensionarii ruși le exprimă deschis în interviuri luate pe stradă. O femeie în vârstă chiar l-a înjurat pe liderul de la Kremlin.

Condițiile de trai în Rusia au devenit tot mai grele, în special pentru pensionari și persoanele cu venituri reduse, pe măsură ce invazia din Ucraina a intrat într-o fază de stagnare, iar Moscova a fost nevoită să aloce tot mai multe resurse economice pentru susținerea efortului de război. Cheltuielile militare vor înghiți o treime din totalul bugetului pe 2024 al Rusiei, în timp ce cheltuielile sociale, incluzând salariile, pensiile și beneficiile sociale, vor însuma doar o cincime din buget, potrivit Reuters.

Presiunea asupra nivelului de trai al rușilor crește tot mai mult, iar pensionarii ruși, o categorie socială obișnuită să reziste și să îndure, încep să dea semne că s-au săturat și nu mai vor să tacă. Unii îl critică fără ocolișuri pe Vladimir Putin și au reacții dure la adresa președintelui rus, când sunt chestionați pe stradă despre situația din Rusia.

ADVERTISING

Anton Gherașcenko, consilier în cadrul Ministerului de Interne din Ucraina, a postat pe X, fosta Twitter, o înregistrare video cu o femeie în vârstă din Rusia, care are o reacție furioasă când o jurnalistă o întreabă ce părere are despre Putin, relatează Newsweek.

„I-aș zice să se ducă la dracu'. Da, cu situația care e acum, nu se mai poate face nimic, nimic. Înțelegeți?", a răspuns femeia despre președintele Rusiei.

Întrebată ce ar face dacă ar conduce ea Rusia, cum ar schimba situația actuală, bătrâna a răspuns: „Nu știu cum aș schimba asta. E greu de vorbit despre orice acum. E greu când totul e zero".

„Am 82 de ani. Atât de mult am îndurat. Am trecut prin război, știu cum a fost foametea. La fel de flămândă sunt acum. Nu era nimic atunci. Ne hrăneam unii pe alții, ne ajutam unii pe alții și ne dădeam mâncare unii altora. Acum e multă (mâncare în magazine - n.red.) și noi suntem cu toții flămânzi. Este foarte greu acum, în acest moment, foarte greu. Cred că am pierdut ultimii 20 de ani care au trecut", a continuat ea.

Întrebată dacă tinerii măcar au un viitor și cum ar arăta acesta, pensionarii a răspuns fără ezitare: „Nu vă temeți… Pentru că vă e teamă! Vă e teamă de orice! Vă e frică să vorbiți. (…) Când vă temeți, frica acoperă tot. Nu vă temeți! Dacă vă e frică, nu se va schimba nimic".

ADVERTISING

Într-o altă înregistrare postată de Gherașcenko, o altă babușka (bunică, în limba rusă) l-a acuzat pe Putin că „minte întruna".

„A zis că n-o să candideze pentru a fi reales. A zis că nu va permite mărirea vârstei de pensionare. Când îi văd fața la televizor, schimb imediat canalul. Nu vreau să-i ascult minciunile. Doar minciuni, doar violență, doar dezamăgire".

Afirmațiile pensionarelor din Rusia survin după ce săptămâna trecută Putin a ordonat naționalizarea unei fabrici de muniție de lângă Capitală, în urma unei defecțiuni tehnice care a provocat oprirea livrării de agent termic către mai multe localități din regiunea Moscova într-o perioadă cu temperaturi foarte scăzute.

Aproximativ 20.000 de oameni din orașele Klimovsk, Liuberțî și Podolsk, din regiunea Moscova, au rămas fără căldură, timp de mai multe zile, unii chiar pentru mai multe săptămâni, în timp ce temperaturile au scăzut sub -25 de grade Celsius.

Pe rețelele de socializare s-au răspândit imagini cu scările de bloc transformate în peșteri înghețate și cu oamenii care făceau focul pe stradă ca să se încălzească.

Situația disperată i-a determinat pe mai mulți ruși să iasă în stradă și să protesteze, deși la nivel restrâns. O femeie a făcut apel la Putin să intervină: „Înghețăm. În multe case din orașul nostru nu mai e deloc căldură. Nu a mai fost căldură aici de la începutul sezonului rece. Toate apelurile noastre către mai multe autorități nu au avut niciun rezultat. Primim scuze în timp ce înghețăm… Vă rugăm să ne ascultați!".

ADVERTISING

Răbufnirile tot mai dese ale rușilor provocate de condițiile de trai contrazic afirmațiile pe care Maria Voronțova, fiica lui Vladimir Putin, le-a făcut recent. Ea a spus, într-un interviu pentru site-ul de știri rus Agentstvo, că societatea rusă prețuiește viața umană și că în țara sa omul se află în centrul atenției.

„Societatea noastră, adică societatea rusă, cu principiile noastre, cu cultura noastră, cu religia noastră… nu este, la urma urmei, o societate centrată pe economie. Suntem într-o măsură mai mare o societate centrată pe om. Și, pentru noi, valoarea vieții umane este o valoare supremă", a spus ea.

„Și fiecare zi care e trăită, chiar dacă nu este - iertați-mă că folosesc acest termen - profitabilă pentru economie, nu atât de importantă pentru economie, din punct de vedere al valorilor spirituale cred că are un impact mai important pentru noi", a continuat Voronțova, de profesie medic endocrinolog.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇