Președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat disponibilitatea de a intra în negocieri cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Declarația a venit la scurt timp după întâlnirea neașteptată dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski în Bazilica Sfântul Petru, la Vatican, cu ocazia funeraliilor papei Francisc. De asemenea, declarația a venit simultan cu un atac al lui Donald Trump la adresa lui Putin.
Potrivit lui Peskov, Vladimir Putin a transmis acest mesaj al disponibilității negocierilor cu Ucraina emisarului special al SUA, Steve Witkoff, în cadrul întâlnirii lor de la Moscova din 25 aprilie. El a adăugat că liderul rus „a vorbit despre acest lucru de multe ori deja”, relatează agenția de presă rusă de stat TASS, citată de The Kyiv Independent.
Totuși, subliniază The Kyiv Independent, în mod repetat, Kremlinul a proclamat această presupusă disponibilitate pentru negocieri de pace, însă în paralel a menținut cereri maximaliste, Kievul acuzându-l pe Putin că tergiversează intenționat eforturile de pace.
În același timp, anunțul vine la doar două zile după ce Rusia a lansat un atac cu rachete asupra Kievului, soldat cu cel puțin 12 morți și aproximativ 90 de răniți.
Iar pe 23 aprilie, într-un interviu pentru publicația franceză Le Point, Peskov a reiterat cererile de bază ale Rusiei: concesii teritoriale din partea Ucrainei, garanții că Ucraina nu va adera niciodată la NATO și limitări stricte asupra forțelor sale armate.
De cealaltă parte, Kievul își menține poziția că este pregătit pentru negocieri, dar insistă că orice proces de pace trebuie să garanteze integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, insistând că problemele teritoriale pot fi discutate doar după un acord complet de încetare a focului.
Mai mult, au trecut peste 45 de zile de când Ucraina a acceptat un armistițiu propus de SUA pentru o perioadă de 30 de zile, introdus în martie. Moscova a respins însă planul, cerând oprirea completă a ajutorului militar occidental pentru Ucraina.
Întâlnire potențial istorică și amenințarea lui Trump
Anunțul purtătorului de cuvânt al Kremlinului vine la scurt timp după ce, sâmbătă, a avut loc o întâlnire neașteptată între președintele SUA, Donald Trump și omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, în Bazilica Sfântul Petru de la Vatican.
Timp de 15 minute, aceștia au discutat față în față, așezați pe scaune, părând că vorbesc în șoaptă, chiar în interiorul Catedralei unde fuseseră pentru a-i aduce un ultim omagiu defunctului papă Francisc înaintea funeraliilor.
Volodimir Zelenski a descris întâlnirea sa cu Donald Trump ca având „potenţialul de a deveni istorică”, iar Casa Albă a spus că întâlnirea a fost una „foarte productivă”.
În plus, la scurt timp după aceea, președintele Donald Trump a avut o postare pe rețeaua sa socială în care îl atacă pe Vladimir Putin.
El a spus că „nu exista niciun motiv pentru ca Putin să lanseze rachete asupra zonelor civile”, după ce 12 persoane au fost ucise în urma atacurilor rusești asupra Kievului la începutul acestei săptămâni.
Și a adăugat: „Mă face să cred că poate nu vrea să oprească războiul, ci doar mă duce cu vorba, și trebuie să fie tratat diferit, prin aplicarea de sancțiuni?”.