Protest la Parlament, în ziua în care CCR decide asupra stării de alertă (Video)

Protest la Parlament, în ziua în care CCR decide asupra stării de alertă (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sute de persoane protestează, joi dimineaţa, în faţa Palatului Parlamentului (unde îşi are sediul şi Curtea Constituţională), nemulţumite de măsurile luate de autorităţi şi cer ridicarea stării de alertă.

Protestul are loc fix în ziua în care CCR analizează contestația privind legalitatea stării de alertă.

"Legea 55/2020 a fost încă de la început ilegală, neconstituțională și abuzivă. Am toată convingerea că judecatorii vor constata asta și că ne vom întoarce chiar de astăzi la normalitate", a declarat un protestatar, pentru Realitatea PLUS.

ADVERTISING

La protestul din ploaie participă în jur de 200 de oameni, care au umbrele, steaguri şi suflă în vuvuzele. Participanţii au afişat bannere cu mesaje precum "CCR - Judecă drept o lege strâmbă", "Salvaţi Constituţia", "Jos legea terorii", "CCR - Nu te spăla pe mâini cu sângele nostru".

CCR a luat în discuţie, joi, cinci sesizări referitoare la Legea stării de alertă. Mai mult, parlamentarii AUR au depus o cerere de intervenţie prin care să fie parte în dosar. 

"Acum este o sesizare la Curtea Constituțională a doamnei avocat Silvia Uscov, la care noi ne-am alăturat", au anunțat reprezentanții AUR.

ADVERTISING

"Faptul că oameni despre care nu știm hotărăsc în numele românilor, și vorbim o stare de alertă prelungită de un an de zile, nu este admisibil. Libertățile și drepturile noastre fundamentale au fost încălcate, de la libertatea de circulație până la dreptul fundamental la educație.

Şi aceşti oameni nu au fost aleşi de nimeni, aceşti oameni nu reprezintă pe nimeni, iar în Parlamentul României noi nu am putut vota din decembrie, de când suntem în Parlament, dacă suntem sau nu de acord cu starea de alertă", a spus co-președintele AUR, George Simion, miercuri seara, la Antena3.

ADVERTISING

UPDATE: Magistrații CCR erau așteptați să se pronunțe în legătură cu Legea 55 din 2020, care prevede restricţiile stării de alertă, însă au amânat o hotărâre până pe 8 iunie.

PENTRU LIBERTATE!

TOATA LUMEA LA PARLAMENT!PENTRU LIBERTATE!JOS LEGEA 55!20 MAI 2021

Publicată de Să Vorbim Despre Tine pe Joi, 20 mai 2021

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇