Prescripția îl ajută pe unul dintre patronii de la Colectiv, care obține o pedeapsă redusă

Prescripția îl ajută pe unul dintre patronii de la Colectiv, care obține o pedeapsă redusă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea de Apel Bucureşti a dispus miercuri reducerea pedepsei aplicate lui Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, de la 8 ani la 6 ani şi 6 luni, ca urmare a prescrierii faptelor pentru două infracţiuni.

Magistraţii i-au admis lui Mincu o contestaţie în anulare împotriva deciziei definitive de condamnare din mai 2022 şi au constatat că, pentru două dintre infracţiunile de care acesta este acuzat – vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă -, faptele s-au prescris.

ADVERTISING

În consecinţă, au fost anulate pedepsele aplicate acestuia pentru cele două infracţiuni de 2 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare.

Practic, Costin Mincu a beneficiat şi el de deciziile Curţii Constituţionale şi instanţei supreme privind prescrierea faptelor.

Costin Mincu a rămas cu pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare primită pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind emis în acest sens un nou mandat de executare.

Decizia este definitivă.

Şi ceilalţi inculpaţi din dosar au introdus căi extraordinare de atac în justiţie pentru a scăpa de condamnări.

Astfel, pe rolul instanţei supreme a fost deschis un proces, care are ca obiect recurs în casaţie, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, ceilalţi doi patroni ai clubului şi pompierii George Matei şi Antonina Radu contestă condamnările primite în dosar.

Pronunţarea în acest caz a fost amânată pentru 14 iunie.

Pe 12 mai 2022, Curtea de Apel a dispus condamnări definitive în dosarul Colectiv:

ADVERTISING
  • Cristian Popescu-Piedone - 4 ani,
  • Paul Gancea (patron Colectiv) - 6 ani şi 4 luni de închisoare;
  • Costin Mincu (patron Colectiv) - 8 ani de închisoare;
  • Alin George Anastasescu (patron Colectiv) - 11 ani şi 8 luni de închisoare;
  • pompierii George Matei şi Antonina Radu - 8 ani şi 8 luni închisoare;
  • pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - fiecare 6 ani şi 10 luni;
  • Cristian Niţă (director al firmei de artificii) - 2 ani şi 6 luni cu suspendare.

Antonina Radu a fugit din România înainte de sentinţă, fiind localizată în Republica Moldova, de unde autorităţile române au încercat fără succes să o extrădeze. Ceilalţi care au pedepse cu executare se află în penitenciare.

În urma incendiului de la clubul Colectiv, izbucnit în noaptea de 30 octombrie 2015, au murit 64 de persoane.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇