Premierul ceh cere primirea României în Schengen pentru a combate migraţia

Premierul ceh cere primirea României în Schengen pentru a combate migraţia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Spaţiul de liberă circulaţie Schengen nu este funcţional în acest moment, a declarat sâmbătă premierul ceh Andrej Babis, într-un interviu acordat ziarului Pravo.

El a argumentat că acordul privind acest spaţiu încheiat în anul 1985 nu este în măsură, cu membrii săi actuali, să-şi îndeplinească misiunea de a oferi ”protecţia coerentă a frontierelor externe şi libera circulaţie în interiorul UE”.

”Nu a fost mai bine nici în timpul valului migrator din 2015, când singurul care a apărat frontierele Schengen a fost (premierul ungar) Viktor Orban, care a construit un gard împotriva migranţilor”, a remarcat şeful guvernului ceh.

ADVERTISING

Majoritatea migranţilor sosesc pe mare, aşadar este ”absurd” ca ţări precum Bulgaria şi Croaţia, care controlează coastele europene ale Mării Negre şi, respectiv, ale Mării Adriatice, să nu facă parte din Schengen, consideră Andrej Babis.

Să acceptăm Bulgaria, România, Serbia (ţară nemembră a UE - n.red) şi Croaţia în spaţiul Schengen. Să avem o strategie clară faţă de Balcanii occidentali şi să apărăm Europa împotriva migraţiilor ilegale la frontierele sale externe'', a îndemnat el.

Celelalte etape necesare pentru a rezolva această problemă ar trebui să includă ''lupta împotriva traficanţilor de fiinţe umane şi semnarea de acorduri cu Turcia, Maroc, Algeria, Tunisia şi Libia'', ţări traversate de refugiaţii care vin în Europa, a sugerat în continuare şeful guvernului de la Praga.

ADVERTISING

El a mai justificat necesitatea de a proteja Europa în faţa afluxului de migranţi prin faptul că ''Danemarca, Suedia şi Austria, care au primit toate migranţi în 2015, acum îi resping''.

Citește și:

Iată şi articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇