Premierul care îşi îndeamnă concetăţenii să-i certe pe cei care încalcă restricţiile

Premierul care îşi îndeamnă concetăţenii să-i certe pe cei care încalcă restricţiile

Premierul neozeelandez, Jacinda Ardern, şi-a îndemnat, luni, concetăţenii să-i certe pe cei care nu respectă restricţiile legate de COVID-19, într-un moment în care furia populaţiei se amplifică după o serie de încălcări ce au determinat autorităţile să plaseze din nou Auckland în carantină.

Această măsură a intervenit la mai puţin de două săptămâni după un lockdown de trei zile impus în principalul oraş al Noii Zeelande, arată AFP.

Extrem de supărată, Jacinda Ardern, care până acum a salutat ca fiind foarte bună gestionarea pandemiei, a calificat aceste încălcări drept "intolerabile". Ea a afirmat că unele persoane aflate la originea recentelor contaminări au ignorat restricţiile, refuzând să se izoleze cum ar fi trebuit sau să dea informaţii despre deplasările lor, pentru a permite alertarea celor cu care au intrat în contact.

ADVERTISING

"Aceşti indivizi sunt judecaţi de întreaga naţiune, vor exista consecinţe, fără nicio îndoială", a declarat Ardern pentru presă.

Până în prezent, Noua Zeelandă a înregistrat doar 26 de decese legate de noul tip de coronavirus, la o populaţie de circa 5 milioane de locuitori, însă Ardern a amintit că toată lumea trebuie să coopereze.

"Dacă aceasta presupune să cerţi un membru al familiei sau un coleg, pentru că nu au respectat regulile, noi trebuie să o facem. Făceţi-o cu delicateţe, dar făceţi-o", a declarat ea.

ADVERTISING

Cei 1,7 milioane de locuitori ai oraşului Auckland sunt din nou în carantină începând de duminică pentru cel puţin şapte zile, după descoperirea noilor cazuri de COVID-19.

"Plătim cu toţii preţul"

Carantina de trei zile impusă în februarie nu a permis evitarea răspândirii unui focar de contaminări. Temerile vizează în special o familie care ar fi fost în contact cu membri ai unei familii infectate.

Unul dintre membrii săi, care ar fi trebuit să stea în izolare, s-a dus la un medic, la o universitate şi la o sală de fitness, în aşteptarea rezultatelor testului care în final au arătat că el este purtător de virus.

ADVERTISING

"Plătim cu toţii preţul" acţiunilor lor, a declarat şefa guvernului neozeelandez, care a spus că înţelege furia populaţiei.

Ea a recunoscut că este dificil să ştii dacă persoanele "spun adevărul", în condiţiile în care este esenţial să se ştie, pentru a repera contacţii.

Luni, focarul epidemiologic din Auckland număra 15 cazuri.

Cel mai mare oraș din Noua Zeelandă intră în lockdown la câteva ore de la detectarea unui caz misterios de COVID-19

Strategia Noii Zeelande este de a elimina orice caz de coronavirus datorită politicii sale foarte intense de depistare şi a căutării aprofundate a contacţilor.

Autorităţile au posibilitatea de a lua măsuri coercitive împotriva contravenienţilor, însă până acum ele nu au aplicat aproape nicio amendă pentru refuzul de a purta mască într-un avion sau în transportul public.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇