Benzina și motorina s-au scumpit cu 10% în ultimele două luni: Care sunt motivele creșterii prețurilor la pompă

Benzina și motorina s-au scumpit cu 10% în ultimele două luni: Care sunt motivele creșterii prețurilor la pompă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Carburanții s-au scumpit în februarie cu 10% față de luna decembrie a anului trecut. Astfel, românii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunare atunci când merg să-și alimenteze mașina.

Creșterile de prețuri sunt explicate prin mărirea accizelor și evoluția prețului materiei prime.

Mai exact, un litru de benzină costa, în medie, în țara noastră 1,072 de euro, pe 22 februarie, potrivit datelor Oil Bulletin compilate de Comisia Europeană.

Comparativ, pe 21 decembrie 2020, prețul era de 0,974 de euro. Deci o scumpire de 10% în doar două luni!

ADVERTISING

Luând în considerare un rezervor de 45 de litri, scoatem din buzunar pentru un plin de benzină cu 4,41 euro mai mult.

Similar, un litru de motorină costa, în medie, în țara noastră tot 1.072 de euro pe 22 februarie.

Comparativ, pe 21 decembrie 2020, prețul era de 0,977 de euro. Deci o scumpire de 9,77% în numai două luni!

Luând în considerare un rezervor de 45 de litri, iată că scoatem din buzunar pentru un plin de motorină cu 4,27 euro mai mult.

Care sunt cauzele scumpirii carburanților

Doi sunt factorii care au influențat cel mai mult creșterea prețurilor benzinei și motorinei la început de 2021.

ADVERTISING

Primul dintre ele este creșterea accizelor.

Mai exact, de la 1 ianuarie 2021, acciza pentru benzina fără plumb are o valoare de 1.827,13 lei pe mia de litri, în creştere de la 1.773,46 pe mia de litri, potrivit Ministerului Finanţelor.

De asemenea, pentru motorină, acciza s-a mărit la 1.674,55/mia de litri, de la 1.625,37 lei pe mia de litri.

Benzina şi motorina se scumpesc de la 1 ianuarie

Aceste majorări se resimt pentru simplul motiv că taxele (acciza şi TVA) reprezintă aproximativ jumătate din preţul final al acestor produse, conform calculelor Oil Bulletin.

ADVERTISING

Al doilea factor important care a dus la scumpirea carburanților este evoluția prețului materiei prime.

Mai exact, barilul de petrol Brent, reprezentativ pentru piața europeană, s-a scumpit de la 51,25 de dolari (cât era cotația pe 21 decembrie) la 59,84 de dolari (pe 22 februarie).

Topul țărilor din UE cu cele mai mici și mai mari prețuri la carburanți

Țara noastră avea, în februarie 2021, al doilea cel mai mic preț al benzinei din Uniunea Europeană, după cum reiese din datele Oil Bulletin.

  • Bulgaria - 0,954 euro/litru
  • România - 1,072 euro/litru
  • Polonia - 1,084 euro/litru

La polul opus, cea mai scumpă benzină se vindea în:

  • Olanda - 1,697 euro/litru
  • Danemarca - 1,570 euro/litru
  • Italia - 1,518 euro/litru

Aceeași clasare o avem și la motorină:

  • Bulgaria - 0,951 euro/litru
  • România - 1,072 euro/litru
  • Cehia - 1,075 euro/litru

La polul opus, cea mai scumpă motorină se vindea în:

  • Suedia - 1,559 euro/litru
  • Belgia - 1,409 euro/litru
  • Italia - 1,390. euro/litru

Ce platim, de fapt, la pompa?

* TVA, accize și alte taxe (care merg direct in buzunarul statului);

* Costuri logistice (distributie primara si secundara - salarii, intretinere, amortizari);

* Costuri de operare retea de distributie (salarii, taxe, impozite locale, utilitati, investitii obligatorii);

* Costul materiei prime (inclusiv costurile aferente aprovizionarii si prelucrarii acesteia);

* Costuri financiare (dobanzi - credite investitii, curs valutar etc.);

* Adaos comercial.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇