Premieră și sentință record pe Legea Anastasia: 13 ani de închisoare pentru un șofer beat

Premieră și sentință record pe Legea Anastasia: 13 ani de închisoare pentru un șofer beat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tribunalul Neamț l-a condamnat pe un tânăr la 13 ani de închisoare pentru că beat fiind la volan a ucis doi oameni în 2019. În plus, timp de patru ani, după executarea pedepsei, bărbatul nu va mai avea dreptul la permis auto.

Accidentul în cauză a avut loc pe 29 septembrie 2019, pe DC 87, în zona Secuieni, Neamț. În accident au fost rănite trei persoane și au murit două, dintre care una era polițist, scrie presa locală.

O maşină a ieșit de pe carosabil pe contrasens și a lovit un cap de pod și un arbore.

ADVERTISING

Şoferului i-au fost recoltate probe biologice, iar din rechizitoriu reiese că avea o alcoolemie de aproape 2 la mie. Omul era conștient că s-a urcat beat la volan, recunoscându-și fapta.

Înainte de producerea accidentului, şoferul ar fi accelerat mult peste limita legală pe un drum în curbe.

După mai mult de 4 ani de la tragedie, judecătorii de la Tribunalul Neamț au dat o sentință record șoferului vinovat, care însă nu este definitivă, părțile având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

ADVERTISING

În plus, compania la care avea RCA este obligată la despăgubiri către părțile civile în valoare de aproape 200.000 de euro.

Această sentință vine în contextul în care se împlinesc 6 luni de la promulgarea Legii „Anastasia”, inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc, care prevede că șoferii care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor ori fără permis de conducere și fac accidente mortale ajung direct la închisoare. Legea poartă numele fetiței care a murit în anul 2022, din cauza unui șofer fără permis și a fost promulgată pe data de 7 iulie 2023.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇