Un politician care se luptă cu mafia imobiliară din Roma s-a trezit cu o bombă sub mașină

Un politician care se luptă cu mafia imobiliară din Roma s-a trezit cu o bombă sub mașină

Poliţia italiană a dezamorsat miercuri, la Roma, o bombă descoperită în maşina unui politician local, un incident calificat drept ”foarte grav” de primarul capitalei italiene.

”O bombă a fost găsită în maşina lui Marco Doria, preşedintele grupului de lucru pentru reamenajarea parcurilor şi clădirilor istorice din Roma. Un eveniment foarte grav, îmi exprim întreaga solidaritate”, a scris primarul Virginia Raggi pe Twitter.

O unitate de deminare din cadrul Poliţiei a intervenit, miercuri după-amiază, într-un cartier rezidenţial din Roma, după ce un trecător a observat nişte fire suspecte în maşina staţionată, a relatat presa italiană, citând surse din Poliţie.

ADVERTISING

Strada a fost blocată şi experţii au dezamorsat ceea ce reportajele au descris ca fiind o bombă artizanală.

Potrivit agenţiei dpa, ştirile despre descoperirea unei bombe într-un automobil la o distanţă de circa 2 km de stadionul unde urma să se desfăşoare un meci din cadrul Campionatului European de fotbal a provocat confuzie şi închiderea unor străzi. Media au speculat în legătură cu o posibilă legătură cu meciul Italia-Elveţia ce urma să aibă loc miercuri seara.

Autorităţile au refuzat să speculeze cu privire la incident.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Marco Doria fusese plasat deja sub protecţia Poliţiei în urma ameninţărilor primite pentru denunţarea ocupării ilegale a unor clădiri istorice, a relatat postul TGcom24.

Parchetul din capitala italiană a deschis o anchetă.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇