Poliția și Parchetul se spală pe mâini: Nu s-a făcut nicio sesizare despre stația GPL din Crevedia în ultimii trei ani

Poliția și Parchetul se spală pe mâini: Nu s-a făcut nicio sesizare despre stația GPL din Crevedia în ultimii trei ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița a transmis, luni, că din 2020 până în prezent nu au fost înregistrate sesizări cu privire la imobilul în care funcționa stația GPL din Crevedia. Nici la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost înregistrată vreo sesizare pe această temă în ultimii trei ani.

„Nu au fost înregistrate sesizări, petiții, informări sau audiențe de la cetățeni sau alte instituții, referitoare la activitatea desfășurată la imobilul unde s-a produs tragicul eveniment din localitatea Crevedia”, a transmis Compartimentul Relații Publice al IPJ Dâmbovița, citat de Mediafax.

ADVERTISING

De asemenea, potrivit IPJ Dâmbovița, încă din anul 2022, conducerea Inspectoratului a dispus ca aparatele folosite pentru măsurarea vitezei de deplasare și supraveghere a traficului rutier să fie utilizate doar din autospecialele de poliție inscripționate.

Precizarea IPJ Dâmbovița vine după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la utilizarea unei autospeciale de poliție neinscripționată, în proximitatea producerii evenimentului din localitatea Crevedia.

„Nu se confirmă afirmațiile referitoare la faptul că o autospecială neinscripționată ar fi acționat în proximitatea imobilului, din localitatea Crevedia”, potrivit IPJ Dâmbovița.

ADVERTISING

Tot luni, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florența, a declarat că instituția nu a fost sesizată cu privire la activitatea stației GPL din Crevedia.

“Poate fi vorba de omisiunea sesizării organelor judiciare. Nu putem exclude nici implicarea civică a cetățenilor din zonă. Cetățenii trebuie să vină către instituții cu o mai mare deschidere, dacă constată ilegalități", a spus procurorul general, la Europa FM.

“În ultimii trei ani, nu a existat nici o sesizare a parchetelor privind funcționarea ilegală a stației GPL Crevedia", a precizat Alex Florența.

ADVERTISING

După tragedia de sâmbătă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face cercetări in rem pentru infracţiunea de distrugere din culpă, iar ancheta este derulată de specialişti de la Investigaţii Criminale şi Infracţiuni Economice. Au fost audiaţi martori la IGPR şi au avut loc percheziţii domiciliare, inclusiv la Primăria Crevedia, la punctele de lucru ale societăţii din Bucureşti şi la reşedinţele celor doi acţionari ai firmei.

De asemenea, Direcția Națională Anticorupție a deschis două dosare penale de abuz în serviciu. Pe rolul DNA „au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, unde în cursul zilei de 26 august 2023 au avut loc două explozii”, a precizat luni DNA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇