Pensionări suspecte în MAI, la persoane sub 30 de ani, diagnosticate cu depresie. Descinderi la Spitalul Gerota

Pensionări suspecte în MAI, la persoane sub 30 de ani, diagnosticate cu depresie. Descinderi la Spitalul Gerota
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ofiţerii anticorupţie de la DGA au ridicat, marţi, mai multe înscrisuri de la Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din Bucureşti.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, este vorba despre o autosesizare a Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), întrucât existau suspiciuni cu privire la cazuri de pensionare ale unor persoane cu vârste sub 30 de ani diagnosticate cu depresie.

Probatoriul vizează situaţii de pensionare pe caz de boală din ultimii doi ani, cele mai multe pentru "depresii" sau afecţiuni asociate, existând o "apetenţă" pentru pensionare cu acest diagnostic, au explicat sursele citate.

ADVERTISING

Existau mai multe sesizări, dar cazul polițistului din Ardeal care s-a pensionat recent, la doar 25 de ani, a declanșat cercetările, au declarat pentru Europa FM surse din anchetă.

Polițistul din Satu Mare a cerut să iasă la pensie după doar 5 ani de muncă. Anul trecut el a fost prins drogat la volan.

După ce în spatiul public a apărut informația că tânărul ar urma să primească o pensie specială de 3.000 de lei lunar, IPJ Satu Mare a precizat că deocamdată nu i s-a stabilit dreptul la pensie, că dosarul său este în evaluare și că ar putea beneficia de pensie, însă de una de invaliditate.

ADVERTISING

Activităţile vor continua, cel mai probabil, cu percheziţii şi audieri ale persoanelor implicate în aceste dosare, au mai explicat sursele judiciare.

Și în 2015 s-au făcut percheziții pe acest subiect la spitalul Gerota, într-un caz care viza de asemenea pensionări pe caz de boală făcute în baza unor documente medicale falsificate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇