Parlamentul European a respins luni după-amiază, în cadrul plenului său reunit la Strasbourg, solicitările a două grupuri politice de a introduce pe ordinea de zi a sesiunii plenare o dezbatere privind situația din România după ce Biroul Electoral Central a respins duminică înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu.
Prima propunere de schimbare a agendei plenului a fost depusă de grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), iar eurodeputatul AUR Gheorghe Piperea a luat cuvântul în plen pentru a o susține. Piperea, care este profesor de drept, a declarat în plenul PE că ”sistemul judiciar din România a devenit o armă împotriva oricui”.
Vicepreședintele PE Nicu Ștefănuță a luat cuvântul pentru a cere ca propunerea să fie respinsă, afirmând că ea ar submina chiar principiul legalității.
În cele din urmă, propunerea a fost respinsă cu 309 voturi împotrivă, 110 pentru și nouă abțineri.
Ulterior a fost discutată o propunere din partea grupului Europa Națiunilor Suverane (ESN) în acest sens, care a fost de asemenea respinsă în plen, cu 317 voturi împotrivă, 109 pentru și 7 abțineri.
”Grupul Conservatorilor (din care face parte AUR) și Grupul Suveraniștilor (ESN) au cerut adăugarea pe ordinea de zi a sesiunii plenare a unei dezbateri privind alegerile prezidențiale din România, sugerând, fără temei, că democrația noastră ar fi pusă sub semnul întrebării.
Toate grupurile proeuropene - PPE, Socialiștii, Renew și Verzii - au votat împotriva acestei tentative de manipulare. Dezbaterea nu va avea loc. România este stat de drept și nu avem nevoie de prietenii rușilor din PE să pună acest lucru la îndoială', a precizat eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan într-un comunicat de presă.
Mureșan, care este vicepreședinte al grupului PPE din PE, a declarat apoi într-un briefing pentru jurnaliști români la Strasbourg că a explicat situația din România în cadrul grupului din care face parte și că a purtat ulterior discuții cu reprezentanți ai celorlalte grupuri proeuropene - PPE, S&D, Renew și Verzi - pentru a-i convinge să respingă propunerile de organizare a unei dezbateri privind România în această sesiune a PE.
Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu la prezidențialele din luna mai.
- Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă de BEC. Motivarea este bazată pe decizia CCR de anulare a alegerilor în 2024 (Document)
- De ce l-a eliminat BEC pe Georgescu și ce urmează. Ce e de înțeles
- Călin Georgescu reacționează, în engleză, pe X: Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!
- George Simion se scuză că nu a fost la protest și îndeamnă la violență: Judecătorii BEC „ar trebui jupuiți în piața publică” (Video)
- Elon Musk a comentat deja decizia BEC referitoare la Călin Georgescu
- Violențe în fața sediului BEC: Protestatarii au atacat jandarmii, au incendiat mobilier stradal și au răsturnat o mașină
În motivarea publicată de BEC la câteva ore după luarea deciziei, vedem că respingerea se bazează pe motive de constituționalitate, raportându-se la hotărârea CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024 și la cea prin care a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă.
- Primul mesaj de la Călin Georgescu, după violențele de stradă: Mergem împreună până la capăt (Video)
Membrii BEC sunt în număr de 14, din care 5 judecători, 2 membri ai Autorității Electorale Permanente și 7 de la partide: PSD, PNL, UDMR, USR, AUR, POT și SOS.