Parlamentul European (PE) a ridicat marţi, prin vot, imunitatea a trei eurodeputaţi separatişti catalani, între care şi fostul preşedinte al acestei regiuni Carles Puigdemont, la solicitarea Spaniei, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei din 2017.
Fostul preşedinte separatist al Cataloniei a fugit în Belgia după ce a fost acuzat de ”răzvrătire” şi ”deturnare de fonduri publice”, iar pe numele său a fost emis un mandat de arestare, relatează AFP.
El a fugit în Belgia pentru a se sustrage justiţiei spaniole, care-l acuză în legătură cu secesiunea eşuată a regiunii spanole în 2017.
Ridicarea imunităţii a fost adoptată cu 400 de voturi la 248 şi 45 de abţineri, în urma unui vot cu buletine secrete, care a început luni seara, precizează PE.
Reacția guvernului spaniol
Guvernul spaniol şi-a exprimat satisfacţia faţă de votul Parlamentului European.
Votul PE ”transmite un triplu mesaj”, apreciază ministrul spaniol de Externe Arancha González Laya, iar unul dintre ele este că ”problemele Cataloniei se rezolvă în Spania, nu în Europa”.
”Aceasta este linia pe care a adoptat-o Guvernul spaniol, aceea de a întinde mâna forţelor publice catalane în vederea găsirii unei soluţii prin dialog şi negociere”, subliniază ea.