Părinţii lui Protasevici cer din exil ajutorul Occidentului: Strig şi vă implor, ajutaţi-mă să-mi eliberez fiul (Video)

Părinţii lui Protasevici cer din exil ajutorul Occidentului: Strig şi vă implor, ajutaţi-mă să-mi eliberez fiul (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Părinţii lui Roman Protasevici, jurnalistul disident încarcerat în Belarus după deturnarea avionului la bordul căruia se afla, au cerut ajutorul Occidentului.

Aceștia sunt exilaţi la Varşovia după reprimarea protestelor din Belarus de anul trecut și spun că nu au niciun contact cu fiul lor de când acesta a fost arestat duminică pe aeroport, la Minsk.

”Vreau să-mi auziţi strigătul, strigătul sufletului meu, pentru ca să înţelegeţi cât de dificil ne este nouă acum”, a declarat Natalia Protasevici, mama jurnalistului în vârstă de 26 de ani, într-o conferinţă de presă, joi, la Varşovia, potrivit AFP.

ADVERTISING

”Vreau să ne trimiteţi cererea peste tot în lume, reprezentanţilor guvernelor, statelor UE, liderilor UE, liderilor americani. Strig şi vă implor, ajutaţi-mă să-mi eliberez fiul”, le-a spus ea jurnaliştilor.

Tatăl lui Roman, Dmitri Protasevci, consideră că fiul său este un ”erou”.

La Londra, miniştrii de Externe din G7 au condamnat ”cu cea mai mare fermitate” arestarea jurnalistului şi a partenerei sale şi au cerut ”eliberea imediată şi necondiţionată” a acestora şi celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus.

ADVERTISING

Jurnaliştii beloruşi se confruntă cu o ”situaţie dezastruoasă”, a subliniat, la Vilnius - unde a depus plângere împotriva preşedintelui belarus  Aleksandr Lukaşenko, secretarul general al organizaţiei Reporters sans frontières (RSF), Christophe Deloire.

Întâlnire Lukașenko-Putin

Roman Protasevici este acuzat de către autorităţi de faptul că a organizat ”tulburări în masă” în Belarus, o ţară zguduită în 2020 de manifestaţii împotriva realegerii lui Lukaşenko.

Tânărul, care trăieşte în exil, a fost redactorul-şef al unei publicaţii de opoziţie, Nexta, care a jucat un rol-cheie în coordonarea contestării, reprimată fără milă de Minsk.

ADVERTISING

Minskul este susţinut în acest dosar de principalul său aliat, neclintit, Rusia.

Kremlinul a anunţat, în urma unui discurs susţinut de către Lukaşenko, că nu are ”motive să nu creadă declaraţiile liderilor beloruşi”.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a îndemnat joi Occidentul ”să înceteze să-i diabolizeze pe cei care nu-i plac”. Lavrov a dat asigurări că autorităţile beloruse sunt ”transparente”.

Aleksandr Lukaşenko se întâlneşte vineri, în Rusia, cu Vladimir Putin.

Pe același subiect, mai poți citi pe SpotMedia.ro și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇