Operațiune surpriză: Americanii au ucis un lider ISIS într-o peșteră din munții Somaliei

Operațiune surpriză: Americanii au ucis un lider ISIS într-o peșteră din munții Somaliei

Un lider al grupării Stat Islamic, identificat drept Bilal al-Sudani, şi „aproximativ zece persoane” care aveau legături cu organizaţia teroristă au fost ucise, miercuri, într-un raid american în Somalia.

„Al-Sudani era responsabil cu încurajarea prezenţei în creştere a grupării Stat Islamic în Africa şi cu finanţarea operaţiunilor sale în întreaga lume, inclusiv în Afganistan”, a declarat şeful Pentagonului, Lloyd Austin.

Această operaţiune, pregătită de „câteva luni”, nu a provocat victime în rândul populaţiei civile şi nici în rândul armatei americane, susţine un înalt oficial de la Casa Albă, citat de AFP.

Acesta a declarat că raidul a fost precedat de „repetiţii ample” ale forţelor americane, în locuri „construite special” pentru a imita terenul pe care a avut loc, o peşteră din munţii din nordul Somaliei.

ADVERTISING

Forţele americane, potrivit oficialului, erau pregătite să-l captureze pe al-Sudani, dar „răspunsul forţelor ostile” a dus în cele din urmă la moartea acestuia.

Preşedintele Joe "Biden a spus foarte clar că suntem hotărâţi să găsim şi să eliminăm toate ameninţările teroriste la adresa Statelor Unite şi a poporului american oriunde s-ar afla, chiar şi în cele mai îndepărtate locuri", a susţinut un alt oficial de la Casa Albă.

Potrivit Reuters, operaţiunea a fost aprobată de preşedintele Joe Biden la începutul acestei săptămâni şi a fost dusă la îndeplinire în ultimele 24 de ore.

ADVERTISING

Este neobişnuit ca SUA să efectueze o operaţiune împotriva ISIS în Somalia, unde operaţiunile militare s-au concentrat de obicei pe luptătorii al-Shabaab, gruparea teroristă dominantă în această ţară. Atacul vine după ce forţele americane au ucis doi lideri de top ISIS într-un atac aerian în Siria, aproape de sfârşitul anului trecut.

În luna august a anului trecut, liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis pe balconul său din Afganistan în urma unui atac american cu dronă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇