Oligarhul care riscă ani grei de închisoare pentru că a furat banii destinaţi reședinței lui Putin

Oligarhul care riscă ani grei de închisoare pentru că a furat banii destinaţi reședinței lui Putin

Miliardarul rus Dmitri Mihalcenko riscă până la 20 de ani de închisoare într-o colonie penală cu regim strict, în dosarul în care e acuzat că a sustras sume importante în timpul construcției reședinței prezidențiale din Novo-Ogariovo.

Mihalcenko era unul dintre cei mai bogați ruși din St. Petersburg. Deținea acțiuni în zeci de companii care operau în cele mai importante sectoare economice, printre care și cel al construcțiilor.

În 2014, una dintre companiile sale a câștigat un contract pentru construirea unei reședințe pentru Vladimir Putin, la vest de capitală, în valoare de 5,7 miliarde de ruble. Doar că după ce au primit jumătate din sumă, lucrările au fost amânate, apoi au subcontractat lucrările și astfel au reușit să sustragă banii.

ADVERTISING

Pe lângă Mihalcenko, în dosar e inculpat și Andrei Kaminov, fostul director al companiei Ateks, subordonată Serviciului de Protecție al Rusiei (FSO), pentru care procurorii ruși au cerut 18 ani de închisoare, potrivit Meduza.io.

Mihalcenko a fost arestat în 2016 pentru acuzații de contrabandă cu alcool de lux. Ulterior, au apărut informații despre posibila sa implicare în dosarul de delapidare de la Novo-Ogariovo.

În 2018, el a fost condamnat în dosarul de contrabandă la 4 ani și 7 luni de închisoare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇