Occidentul crede că va fi o nouă mare ofensivă a Rusiei în 2023. Reacție de la Kiev: E ca și cum ai prevesti că întâlnești un dragon pe stradă

Occidentul crede că va fi o nouă mare ofensivă a Rusiei în 2023. Reacție de la Kiev: E ca și cum ai prevesti că întâlnești un dragon pe stradă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia nu se va opri la estul Ucrainei, așa cum deja a anunțat ministrul de Externe, Serghei Lavrov. Oficialii occidentali consideră că următoarea țintă este Odesa.

Foreing Policy citează patru foști și actuali oficiali americani și europeni care spun că Putin plănuiește pentru începutul anului 2023 o nouă ofensivă la scară mare în acest sens.

Pe lângă Odesa, vor fi vizate și alte orașe de pe coasta de sud-est a Ucrainei, astfel încât să-i taie accesul la Marea Neagră.

Rușii au încercat și acum să ajungă în Odesa și atacă constant regiunea cu rachete, însă nu au produs mari pagube. Scenariul în care ar cuceri „Perla Mării Negre” este unul sumbru, pentru că Rusia ar obține un control mult mai mare asupra exporturilor de cereale.

ADVERTISING

Înainte de război, Ucraina producea o șesime din producția globală de porumb și o optime din cea de grâu, Odesa fiind nodul principal pentru exportul de cereale.

„Presupunerea este că vom vedea o nouă ofensivă la scară mare anul viitor. Și trebuie să facem tot ce putem ca ucrainenii să aibă nu doar echipamente, dar și oameni bine antrenați pentru a face față”, a declarat pentru sursa citată, sub protecția anonimatului, un oficial occidental, precizând că asta indică informațiile adunate de servicii.

O dovadă a modului în care armele trimise de Occident pot împiedica un astfel de scenariu este cazul Insulei Șerpilor, recucerită de ucraineni în iunie, cu ajutorul rachetelor anti-navă Harpoon.

ADVERTISING

„Desigur că nu îndepărtează total pericolul, dar va fi mult mai ușor ca Odesa să fie protejată și pentru că Rusia nu mai controlează Insula Șerpilor va fi posibilă în viitor și deblocarea rutelor comerciale”, a spus un oficial american din domeniul apărării, tot sub protecția anonimatului.

De aceeași părere este și Jim Townsend, un fost oficial american de la Departamentul Apărării.

„Ucraina câștigă timp pentru a întări regiunea de sud, în timp ce luptele continuă în est și nord și Rusiei îi va fi greu să ajungă la Odesa, mai ales ajutată de sistemele de apărare ale Occidentului”, consideră Townsend.

ADVERTISING

Reacție de la Kiev: E ca şi cum ai spune că întâlnești un dragon

Aceste previziuni vin după ce șeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a afirmat, miercuri, că obiectivele militare ale Rusiei în Ucraina nu se mai limitează doar la regiunea Donbas, din estul ţării, ci se concentrează şi pe „o serie de alte teritorii”.

Însă de la Kiev lucrurile nu se văd așa. Întrebat despre scenariul prezentat de FP, Vadim Denisenko, un consilier al Ministerului de Interne din Ucraina, a spus că el personal nu crede că cineva poate să prevadă acum ce se va întâmpla peste 6 luni.

„Vă spun părerea mea personală. Cred că cei care ne spun ce se va întâmpla peste șase luni arată cu degetul către cer. E ca şi cum ai spune că întâlnești un dragon pe Kreşchatyk (principalul bulevard din Kiev - n.red.). Șansele sunt de 50/50. Dar ar fi mai tare să întâlnești un dragon”, le-a spus el jurnaliștilor, adăugând că totul depinde de rezultatul bătăliei din Donbas.

„Totul depinde de asta, și bătălia pentru Odesa, și finalul războiului și tot. De aceea, spun că e puțin probabil ca cineva să prezică ceva acum”, a explicat el, potrivit Ukrinform.

Pe de altă parte, expertul militar ucrainean Oleg Jadanov consideră că esențial este și ca Ucraina să nu cedeze mirajului unui acord de pace.

„Dacă acceptăm astăzi negocieri, doar va amâna războiul. Putin nu va mai sta 8 ani, cum a fost după acordul de la Minsk. Se va mișca mult mai repede, mai ales că acum mașinăria de război a Rusiei este deja pornită. Putin ar avea nevoie de șase luni de odihnă, maximum un an, până ar reporni ofensiva”, consideră expertul citat de Odesa Journal.

Ziua 149: Rușii își pierd din forță, dar Putin plănuiește o nouă ofensivă la scară mare în 2023


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇