Propaganda rusă a anunțat ca pe o victorie a Kremlinului demisia premierului Boris Johnson și a profitat imediat de iminenta demisie a premierului italian Mario Draghi. Totuși, magnitudinea influenței pe care ar vrea Putin să și-o adjudece contrastează puternic cu imaginea titanului trecut, lăsat să aștepte în picioare un alt autocrat, încă frecventabil pentru Occident, președintele turc Erdogan.
Politicienii ruși au transformat în spectacol de victorie demisia premierului britanic, așa cum au procedat și în cazul Brexit. Punctajul Kremlinului s-a regăsit în mai toate declarațiile: Boris Johnson e un clovn, care și-a dus țara în criză politică, din cauza implicării în războiul dus de Ucraina împotriva Rusiei.
„El nu ne place pe noi, nici noi nu îl plăcem pe el”, a spus scurt purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
În discursul de demisie din fruntea conservatorilor britanici, Johnson a avut flerul de a-i transmite lui Vladimir Putin să nu jubileze, rămâne tot un paria pentru lumea democratică. Fostul premier a ținut astfel să se adreseze și ucrainenilor, asigurându-i că Marea Britania va continua să-i sprijine în lupta pentru libertate „atâta vreme cât e nevoie”.
Propaganda Kremlinlui: Clovnul își rupe dinții încercând să distrugă Rusia
Narațiunea rusă a fost însă imediat pusă în scenă: magnatul Oleg Deripaska, un miliardar rus citat de Reuters, a scris pe contul de Telegram că este „sfârșitul fără glorie” al „unui clovn ridicol”, a cărui conștiință poartă povara „zecilor de mii de vieți pierdute în conflictul fără sesn din Ucraina”.
Același termen de punctaj menit să-l ridiculizeze pe Johnson apare și la alte personaje ale Moscovei.
„Clovnul a plecat”, a spus Viaceslav Volodin, președintele Dumei de stat.
A doua direcție a narațiunii ruse este aceea clasică, a războiului dus de Vest împotriva Rusiei, Ucraina fiind așadar doar un proxy.
„El este unul dintre ideologii războiului contra Rusiei. Liderii europeni ar trebui să se gândească unde duc asemenea politicieni”, a spus Volodin.
Amenințarea din frază vrea să potențeze efectul Rusiei asupra crizelor din Vest, iarăși o linie de propagandă clasică, declinată și de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova:
„Morala poveștii este: nu încerca să distrugi Rusia. Rusia nu poate fi distrusă. Îți poți rupe dinții în ea și apoi să te sufoci cu ei”.
În pofida discursului agresiv, însă, Londra nu i-a dat satisfacție lui Putin. Criza politică internă nu a afectat în niciun fel perspectiva Marii Britanii asupra războiului de agresiune purtat de Rusia în Ucraina și nici capacitatea de a-i ajuta pe ucraineni.
Ar putea însă să-i mai obțină timp lui Putin acasă, unde rușii fie află doar informații distorsionate despre război, în narațiuni manipulatorii de tipul „cetății asediate”, în care Rusia e victima și toți ceilalți îi sunt mari dușmani, fie nu reușesc să formeze o masă critică în societate, capabilă de o revoltă de proporții.
Oricât de insistent al repeta punctajul rus termenul "clovn" asociat lui Boris Johnson, acesta a dejucat strategia Kremlinului de a-și adjudeca vreo victorie, chiar în discursul de rămas-bun, în Parlament:
Vreau să folosesc ultimele secunde pentru a da câteva sfaturi celui sau celei care îmi va succeda: Stai aproape de americani! Sprijină-i pe ucraineni! Sprijină libertatea și democrația de peste tot din lume.
Boris Johnson
Moscova se aruncă asupra crizei din Italia
Ieșirea din pandemie, criza economică încă domoală, dacă ne uităm la previziunile pentru iarna care vine, sunt decontate și de premierul italian Mario Draghi. Încă înainte ca demisia lui să devină efectivă, în primă instanță președintele i-a refuzat-o, Kremlinul a intrat imediat în scenă.
„Este o problemă internă a Italiei, dar de vreme ce ministrul italian de Externe și-a permis să menționeze Rusia în acest context, îi transmit că doresc poporului italian un guvern care să se concentreze pe soluții pentru problemele create de predecesori și nu să servească intereselor americanilor”. Aceeași Maria Zaharova, una dintre portavocile cele mai odioase ale Kremlinului.
Din scenariu nu a lipsit Dmitri Medvedev, numărul 2 în Consiliul de Securitate. Acesta a făcut și legătura dintre cele două eșecuri politice – ale lui Johnson și Draghi – publicând pe contul de Telegram o fotografie cu cei doi, într-o ramă împărțită în trei, ultimul cadran având doar un semn de întrebare, o aluzie la cine dintre liderii europeni care susțin Ucraina va avea aceeași soartă politică.
Ce ar vrea Kremlinul să transmită? Că are încă forța de a influența soarta politică a statelor occidentale, un atribut de putere pe care Rusia mai degrabă l-a augmentat artificial, profitând de degringoladele și populismele din Vest, de la victoria lui Trump și Brexit până la întărirea neașteptată a partidului de extremă dreaptă a lui Marine Le Pen.
Dar are Moscova atâta putere?
Reușesc fabricile de troli, idioții utili și cei pe care Kremlinul și i-a făcut dependenți prin afaceri, și astfel complici, să inducă instabilitate în state terțe, în mod direct?
La una dintre dezbaterile organizate de Editura Corint la Târgul de Carte Bookfest, istoricul Cosmin Popa a atras atenția că discursul occidental tinde să transforme Rusia lui Putin într-un colos care e departe de puterile reale ale Moscovei.
Cu siguranță suntem înclinați să-i atribuim prea multă putere lui Putin, îl privim ca pe geniul malefic ce stă în spatele a tot ce merge rău. Fie că e vorba despre alegerea lui Trump sau despre Brexit sau despre vaccinare. Există o luptă ascunsă, dar de multe ori vizibilă, între Rusia și Occident, motiv pentru care toate diviziunile și slăbiciunile Vestului devin exploatate și promovate de campaniile rusești de dezinformare.
Mark Galeotti, istoric britanic, specializat în politica și securitatea Rusiei
Nu trebuie să mergem prea departe în asta, atrage atenția Mark Galeotti, într-unul dintre interviurile acordate spotmedia.ro:
"Nu e ca și cum Putin stă el însuși și spune: hai să le mai facem niște probleme europenilor cu un lucru sau altul. În mare parte genul acesta de probleme apar natural, există atâtea agenții și atâtea persoane a căror treabă este să facă probleme Vestului. Există o anumită autonomie a celor care fac asta".
Dar Putin tocmai asta vrea, să intre în arenă ca singurul titan care se poate măsura corp la corp cu SUA și NATO.
Cel mai recent summit NATO însă a impus solidaritatea din Alianță în ceea ce privește Rusia și statutul ei clar de agresor.
Ce speră Kremlinul e să potențeze nemulțumirile și faliile sociale, utilizând în exces narațiunea crizei alimentare și pe cea a modificării ordinii geopolitice, în defavoarea Vestului.
De la titanul corp la corp cu NATO la liderul pus să aștepte sosirea autocratului încă puternic, Erdogan
Imaginea de forță pe care Moscova vrea să o imprime contrastează cu imaginea reală a lui Vladimir Putin în picioare, lăsat să-l aștepte pe Erdogan, un autocrat încă frecventabil pentru Occident, în pofida măsurilor dictatoriale folosite în țară.
Umilirea nu e întâmplătoare: când era încă în grațiile Vestului, Putin avea obiceiul de a se lăsa așteptat, pentru a-și manifesta astfel puterea, iar Erdogan știe foarte bine asta. Dictatorii se cunosc bine între ei.
„Acele 50 de secunde în care Erdogan l-a făcut pe Putin să aştepte, părând descumpănit în faţa camerelor de filmat, spun mult despre cât de multe s-au schimbat după Ucraina”, a scris pe Twitter Joyce Karam, senior corespondent al National News.
Această strategie a umilirii e una comună autocraților: Putin a folosit-o maximal când și-a adus câinii la întâlnirea cu Angela Merkel, a cărei frică de câini este cunoscută, și Erdogan a pus-o în scenă când a așezat-o pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe o canapea mai scundă decât fotoliile față în față, pe care stăteau el și Charles Michel, președintele Consiliului European.
Statura mică a lui Vladimir Putin s-a văzut însă prin aliații pe care reușește să-i adune în jurul său, Hamas, Iran și Coreea de Nord, și prin apelul de șantaj la singurul atribut care mai ține Rusia pe harta puterilor, arsenalul nuclear.