Timp de 90 de zile, un puști de 16 ani din Ucraina a auzit urletele prizonierilor torturați și a fost pus să spele podeaua plină de sânge a camerei în care aveau loc interogatoriile.
Vladislav Buriak este unul dintre cei 500 de civili luați prizonieri de ruși, printre care se numără alți șapte tineri, potrivit Centrului pentru libertăți civile din Ucraina, dar numărul lor exact ar putea fi mult mai mare, relatează The Guardian.
Vladislav a fost reținut de militarii ruși în timp ce se afla într-un convoi de mașini. „Am plecat din Mariupol spre Zaporojie la 9:00 dimineața. Pe la 11:00 am fost opriți la un punct de control unde soldații ruși au început să verifice documentele. M-au întrebat dacă am filmat punctul de control și mi-au cerut telefonul. Au găsit un filmuleț de pe un canal ucrainean de Telegram cu soldați ruși care ziceau că nu mai vor să lupte. Asta i-a enervat, iar un soldat a îndreptat mitraliera spre mine și mi-a spus să-l urmez spre cortul unde filtrau oamenii. Atunci au aflat că eram băiatul unui oficial local și eram valoros ca prizonier", a povestit el.
Rușii l-au dus într-o închisoare din Vasîlivka, unde a stat peste 40 de zile singur în celulă înainte de a fi mutat într-un hotel, în ultima lună de captivitate. „Mă puneau să spăl podeaua camerei de interogatorii, să fac curat în camerele ofițerilor și să duc gunoiul. Celula mea era la câțiva metri de camera de interogare. Auzeam oamenii urlând, iar când curățam camera am văzut urme de sânge. Puteam să mă mișc pe acolo când făceam curat, iar uneori am avut ocazia să văd ce li se întâmpla oamenilor, uneori îmi vorbeau un minut fără să ne vadă gardienii", a spus tânărul.
Imagini greu de uitat
Vladislav a descris camera terorii: „Erau doar o masă din metal și două scaune. Unul pentru persoana care era interogată, celălalt pentru persoana care lua notițe. Erau urme și bandaje îmbibate de sânge. Puteam să aud și întrebările, cel puțin de trei ori pe săptămână: 'Ai arme? Cine mai are arme?'. Oamenii erau bătuți și torturați cu șocuri electrice. Dacă vreunul nu zicea ceva, tortura continua, uneori timp de mai multe ore."
„Am văzut oameni după ce erau torturați și aveau fețele pline de lovituri. Eram foarte speriat că or să mă bată și pe mine, așa că nu mi-am arătat emoțiile. Dar eram foarte speriat. Eram șocat. Ca și cum pe dinăuntru totul arsese", a povestit el.
Băiatul a trecut și prin momente pe care și acum îi este greu să le înțeleagă, scrie The Washington Post. Într-o zi, a intrat în camera de tortură și a văzut un bărbat atârnat de tavan, cu mâinile strânse cu niște cabluri. Un soldat rus stătea lângă prizonierul bătut și inconștient și scria ceva. Această imagine îl urmărește și acum.
În prima săptămână de captivitate, un tânăr de vreo 20 de ani a fost mutat în celula lui. Auzea cum era bătut și electrocutat, iar tortura dura câteodată și trei ore. Acesta i-a spus că în curând rușii nu-l vor mai bate și va părăsi această lume. I-a spus lui Vlad că mai are doar o dorință, rugându-l pe Vlad să spună povestea lui, apoi și-a tăiat venele cu marginea ascuțită a unei conserve. Dar înainte să-și dea ultima suflare, un gardian a venit și a chemat un doctor, apoi l-au luat de acolo. Nici acum nu știe dacă omul care i-a spus că are soție și un copil a supraviețuit.
Fără să știe dacă va mai fi vreodată liber, Vlad își repeta mereu două fraze, ca pe o mantră: „Nu există situație care să nu poată fi rezolvată. O să ies de aici".
Un minor la schimb cu un soldat rus
Tatăl său a negociat permanent cu rușii și a aflat că rușii vor cere eliberarea la schimb a unui prizonier. „Prima oară m-au sunat a doua zi după ce Vladislav a fost luat, pe 9 aprilie, Mi-au zis: 'Îl avem pe băiatul tău. Avem nevoie de el pentru un schimb'. Era clar că era ostatic. Dar am înțeles și că era valoros pentru ei și că probabil nu-i vor face rău", a povestit Oleg Buriak.
„Nu puteam să mă cert cu ei și să le zic că e un copil. Nu era loc pentru discuții. Din 4 iulie au arătat clar că ar putea fi eliberat dacă acea persoană era eliberată. În toate cele 90 de zile am putut vorbi cu Vladislav de șase ori și chiar și atunci știam că rușii ascultau", a mai spus tatăl băiatului.
Pe 4 iulie, Oleg Buriak a fost sunat de un negociator rus care i-a spus că era gata să-i dea drumul lui Vlad. El a precizat că nu poate dezvălui anumite detalii despre schimbul de prizonieri care a avut loc, dar după două zile l-a sunat fiul său și i-a dat vestea cea mare. „Tată, ei zic că mâine mă aduc la tine".
Ultimele ore de așteptare au fost agonizante pentru amândoi. Oleg Buriak și-a așteptat fiul pe marginea șoselei, aproape de punctul zero al liniei frontului.
Povestea familiei Buriak confirmă relatările despre tortura și crimele de război comise de trupele ruse.
De asemenea, raportul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) prezintă dovezi ale crimelor de război comise de forțele ruse în Ucraina. Documentul menționează descoperirea „unei serii de camere de tortură separate de ziduri din beton" într-o clădire din Bucea, inclusiv o cameră care pare să fi fost folosită pentru execuții, cu urme de gloanțe în pereți.