O turistă din Italia a plătit 7.500 de euro pentru intervenția Salvamont, care nu era urgenţă. La noi de ce nu se poate?

O turistă din Italia a plătit 7.500 de euro pentru intervenția Salvamont, care nu era urgenţă. La noi de ce nu se poate?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Salvamont Argeș trage un semnal de alarmă referitor la apelurile care semnalează „urgențe”, dar de fapt nu sunt situații grave.

Salvamont Argeș face o paralelă între două cazuri similare – unul din Italia și unul din România – în care turiști au cerut ajutor, dar nu aveau neapărat nevoie de el.

Turista din Italia s-a ales cu o amendă de mii de euro, în timp ce în România nu se aplică sancțiuni pentru astfel de situații.

„În Italia. Turista obosită, suna la 112. Vine elicopterul și o recuperează, dar plătește 7500€ pentru intervenție, pentru că nu era rănită, ci "doar" și-a supraestimat forțele.

ADVERTISING

La noi, duminică noaptea s-au deplasat patru salvatori montani să recupereze patru turiști cu gleznuțele goale, obosiți și fără nicio idee de a merge pe munte.

În acest timp, dacă se întâmpla un accident, colegii noștri ar fi fost indisponibili, în zonă fără semnal, iar apoi obosiți după o noapte petrecută cu cei patru în Moldoveanu, pentru a-i aduce înapoi teferi”, se arată în postarea de pe Facebook.

Salvamont Argeș mai subliniază că „asigurarea montană în Alpi acoperă numai accidentele, nu proasta planificare a turei...”.

În Italia. Turista obosită, suna la 112. Vine elicopterul și o recuperează, dar plătește 7500€ pentru intervenție,...

Publicată de Salvamont Argeș pe Miercuri, 21 iulie 2021

În urma apelului 112 venit aseară târziu, referitor la patru turiști rătăciți în creasta Făgărașului după ce ratasera...

Publicată de Salvamont Argeș pe Duminică, 18 iulie 2021

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇