O rachetă a lovit consulatul german din Kiev. Berlinul trimite un sistem antiaerian în Ucraina, în câteva zile

O rachetă a lovit consulatul german din Kiev. Berlinul trimite un sistem antiaerian în Ucraina, în câteva zile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Clădirea în care se află consulatul german din Kiev a fost lovită de o rachetă rusească luni dimineaţă.

Ministerul de Externe al Germaniei a confirmat informaţia apărută întâi pe reţelele sociale.

Clădirea nu a fost folosită de la izbucnirea războiului, a declarat Ministerul de Externe de la Berlin.

Nu este clar dacă cineva a fost ucis sau rănit în urma atacului, dar Nexta transmite că a fost avariat departamentul de vize al consulatului german.

Ca urmare a atacurilor aeriene de azi din Ucraina, preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit cu cancelarul german Olaf Scholz şi au stabilit o întâlnire urgentă a liderilor G7.

ADVERTISING

În plus, Germania va livra Ucrainei primul din cele patru sisteme de apărare antiaeriană IRIS-T SLM în câteva zile, a declarat ministrul Apărării, Christine Lambrecht.

"Reluarea tirurilor cu rachete asupra Kievului și a multor altor orașe arată cât de important este să furnizăm rapid Ucrainei sisteme de apărare aeriană", spune Lambrecht.

Val de atacuri cu rachete

În ziua 229 de război, sunt atacuri cu rachete de croazieră ruseşti în marile oraşe ale Ucrainei, de la Harkov și până la Liov (aproape de granița cu Polonia).

ADVERTISING

Loviturile nu vizează obiective militare, ci mai degrabă țintele sunt civile, cum ar fi o companie energetică din Kiev. O rachetă a lovit chiar lângă Ambasada României la Kiev. „11 facilități importante de infrastructură” din opt regiuni diferite, plus capitala Kiev, au fost lovite de bombardamentele din această dimineață, spune premierul Denis Şmihal. Propagandiștii televiziunii de stat de la Moscova au cerut atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei pentru ca ţara să înghețe şi să se supună.

ADVERTISING

Ucrainenii se aşteptau la represalii dure, după explozia care a doborât o parte a podului Kerci, care leagă peninsula ocupată Crimeea de Rusia continentală, sâmbătă dimineața. Vladimir Putin a convocat de urgenţă Consiliul de Securitate al Rusiei pentru azi.

Ziua 229 de război. 83 de rachete a tras Rusia spre Kiev şi alte oraşe ale Ucrainei. În capitală, au lovit o zonă aglomerată, la ora de vârf (Foto&Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇