Deputaţii ruşi au adoptat miercuri o lege care îi oferă lui Vladimir Putin dreptul de a candida pentru două noi mandate prezidenţiale, ceea ce deschide calea pentru o potenţială rămânere a sa la Kremlin până în 2036.
Această lege concepută pentru a pune „legislaţia electorală în acord cu noile norme ale Constituţiei”, conform site-ului camerei superioare a Parlamentului rus, vine după referendumul constituţional din vara lui 2020, relatează AFP.
Un amendament controversat votat la referendum permite menţinerea la putere a preşedintelui de 68 de ani, în contextul în care el ar fi trebuit, teoretic, să se retragă la finalul mandatului său actual, în 2024.
Limita de două mandate consecutive va exista în continuare, dar "această restricţie nu se aplică celor care ocupau postul de şef al statului înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor aduse Constituţiei", se arată în textul votat de deputaţi, care practic resetează de la zero numărarea mandatelor lui Vladimir Putin.
Din 2000 Putin a făcut doar 4 ani pauză de la președinție
Ajuns la putere în 2000, Putin s-a retras la sfârşitul celui de-al doilea mandat al său, în 2008, instalându-l la Kremlinul pe premierul său de atunci, Dmitri Medvedev. După un interludiu de patru ani, el a fost reales preşedinte în 2012.
Revizuirea votată în vara lui 2020 introduce de asemenea în Constituţie principii conservatoare susţinute de preşedinte - credinţa în Dumnezeu, căsătoria doar între bărbat şi femeie, educaţia patriotică -, precum şi garanţii sociale, cum ar fi indexarea pensiilor.
Desfăşurat timp de o săptămână din cauza pandemiei de coronavirus, referendumul, al cărui rezultat nu lăsa loc de vreo îndoială, s-a încheiat cu un vot categoric, de 77,92%, în favoarea modificărilor, la o rată de participare de 65%, conform datelor oficiale.
Opozantul Aleksei Navalnîi a calificat acest referendum drept o "minciună uriaşă", iar ONG-ul Golos, specializat în monitorizarea alegerilor, a spus că a fost o încălcare "fără precedent" a suveranităţii poporului rus.