New York Times a descoperit autorii masacrului de la Bucea

New York Times a descoperit autorii masacrului de la Bucea
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Unitatea militară rusă responsabilă de uciderea a zeci de ucraineni la Bucea ar fi fost descoperită în urma unei anchete a New York Times.

În aprilie, după ce trupele rusești s-au retras din Kiev și din regiunea înconjurătoare, imagini din orașul de navetiști au dezvăluit mai multe cadavre cu mâinile legate la spate, aparent împușcate de la mică distanță.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris dovezile ca fiind un „genocid”, însă Moscova a negat toate aceste acuzații și a declarat că victimele au fost rezultatul unor „provocări flagrante ale radicalilor ucraineni”.

ADVERTISING

Acum, în urma unei investigații de opt luni, New York Times a ajuns la concluzia că autorii masacrului de pe o anumită stradă din Bucea, strada Yablunska, au fost parașutiștii ruși din Regimentul 234 de asalt aerian.

Publicația susține că dovezile arată că asasinatele au făcut parte dintr-un „efort deliberat și sistematic de a asigura fără milă o rută spre capitală”.

„Soldații au interogat și executat bărbați neînarmați, aflați în vârstă de luptă, și au ucis oameni care le-au ieşit involuntar în cale - fie că era vorba de copii care fugeau cu familiile lor, de localnici care sperau să găsească alimente sau de oameni care, pur și simplu, încercau să se întoarcă acasă cu bicicletele lor”, a relatat NYT.

ADVERTISING

De asemenea, ziarul arată că a reușit să urmărească înregistrările telefonice ale victimelor, care au dezvăluit că soldații ruși le foloseau telefoanele mobile pentru a suna acasă la doar câteva ore după ce îi uciseseră.

În total, s-au identificat 36 de victime, inclusiv o fată de 14 ani și mama acesteia.

„Aproape toate victimele pe care le-am identificat pe strada Yablunska erau civili sau prizonieri de război ucraineni. Uciderea lor ar putea fi urmărită de Curtea Penală Internațională și considerată crimă de război în conformitate cu dreptul umanitar internațional”, scrie NYT.

ADVERTISING

„Din cauza naturii lor sistematice și răspândite, crimele din Bucea ar putea fi considerate, de asemenea, crime împotriva umanității”.

Ziua 302 de război: Lăsați în beznă, ucrainenii mor pe capete în disperarea de a se încălzi. Moscova vorbește de crime monstruoase


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇