Ziua 302 de război: Putin spune când oprește războiul. SUA întăresc sancțiunile după vizita lui Zelenski

Ziua 302 de război: Putin spune când oprește războiul. SUA întăresc sancțiunile după vizita lui Zelenski
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 302 de război este marcată de vizita pe care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a efectuat-o în SUA. A fost prima deplasare internaţională de la invadarea ţării sale de către Rusia.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat oficial că Statele Unite vor trimite un pachet suplimentar în valoare de 1,8 miliarde de dolari ca asistenţă în Ucraina, care va include sistemul de rachete Patriot. Mai multe detalii AICI.

Rusia a reacţionat furios şi pe mai multe voci la vizita lui Zelenski, afirmând că acţiunile provocatoare ale SUA duc la o escaladare, un "război indirect" împotriva Moscovei, ale cărui consecinţe nici măcar nu pot fi imaginate; nu arată "dorinţa de a asculta Rusia" şi demonstrează în continuare că "Occidentul în ansamblul său se pregăteşte pentru o confruntare de lungă durată cu Rusia”.

Între timp, luptele continuă. Ucrainenii au bombardat un hotel din orașul Donețk, iar Dmitri Rogozin, fost vicepremier rus şi fostul şef al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, a fost rănit.

În disperarea de a se încălzi cumva, ucrainenii folosesc surse nesigure şi astfel s-a ajuns la 100 de otrăviri cu monoxid de carbon pe săptămână.

ADVERTISING

Totodată, Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat că 100.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului.

Mișcări pe front:

  • Rogozin a fost rănit - Dmitri Rogozin, fost vicepremier rus şi fostul şef al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, precum şi un oficial pro-rus din regiunea ocupată de Moscova au fost răniţi miercuri seara, în urma bombardamentelor ucrainene asupra oraşului Doneţk din estul ţării.
  • Zelenski s-a întors acasă - Volodimir Zelenski s-a întors din SUA și a fost întâmpinat în incinta Aeroportului internaţional din Rzeszow-Jasionka, în sud-estul Poloniei, de omologul său polonez, Andrzej Duda.
  • Se înmulţesc otrăvirile cu monoxid de carbon - Astfel de cazuri sunt în creștere în Ucraina pe măsură ce oamenii se orientează către surse alternative de încălzire și energie electrică. Mai multe orașe au rămas fără electricitate sau cu o cantitate limitată de energie electrică, din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii critice. 60% din Kiev e în prezent lipsită de energie electrică. „Doar într-o singură lună - în noiembrie - au fost înregistrate aproximativ 370 de cazuri de intoxicații cu monoxid de carbon”, a declarat vice-ministrul de Interne Evgheni Ienin. „În prima săptămână din decembrie, au fost deja înregistrate aproximativ 100 de astfel de cazuri. Cel mai mare număr de cazuri a fost înregistrat în regiunile Liov, Kiev și Dnipro”, a adăugat el.
  • 100.000 de soldați ruși uciși - Ministerul ucrainean al Apărării raportează că 100.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului.
  • Şoigu pe tot terenul - Ministrul apărării al Rusiei, Serghei Şoigu, s-a deplasat pe linia frontului din Ucraina pentru a inspecta poziţiile forţelor armate, a comunicat joi ministerul său, anunţând a doua vizită de acest fel în mai puţin de o săptămână. "În prima linie", Şoigu "a verificat condiţiile de desfăşurare a personalului şi materialului militar" şi "a inspectat zonele de poziţionare a unităţilor militare, condiţiile de cazare şi de încălzire ale personalului".
  • Saună pentru soldaţii ucraineni - Estonienii şi-au sporit sprijinul deja extins pentru armata ucraineană prin livrarea unei saune mobile pentru soldaţii care îndură iarna friguroasă pe linia frontului.
  • Delfini uciși - De la 24 februarie, în regiunea Odesa au fost găsiți peste 120 delfini care au murit din cauza utilizării sonarelor de către navele rusești, a declarat Serghei Kostenko, șeful Parchetului Regional Odesa.
  • Noi atacuri respinse - Armata Ucrainei a respins atacurile Rusiei din apropierea a 16 așezări din Donețk. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că armata Rusiei a lansat șase rachete, 15 lovituri aeriene și 64 de atacuri MLRS împotriva Ucrainei.
  • Mesajul lui Zelenski de Ziua Lucrătorului Energetic - Volodimir Zelenski, aflat în drum spre Ucraina după vizita în SUA, a transmis pe Facebook un mesaj de Ziua Lucrătorului Energetic: ”Chiar dacă inamicul ne poate lăsa temporar fără lumină, el nu va reuși să ne lase fără dorința de a repara lucrurile. Mulțumesc tuturor pentru munca depusă, fără pauză, la maximum. Împreună vom birui. La mulți ani de Ziua Lucrătorului Energetic!”.
  • Sute de mii de copii ucraineni au fost deportați forțat în Rusia, spune Avocatul Poporului ucrainean Dmitro Lubinets. Autoritățile au stabilit deja identitatea a peste 13.000 de copii deportați în Rusia. ”Nu știm numărul exact, dar conform datelor noastre, putem presupune că sute de mii de copii ucraineni au fost deportați forțat. Anchetatorii au descoperit o celulă în interiorul unei „camere de tortură” din Hersonul recent eliberat, unde copiii ar fi fost reținuți și maltratați”, a spus el.
  • Lukaşenko risipeşte „teoriile conspiraţiei” - Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a negat joi că recentele manevre militare din ţară ar fi avut ca ţintă Ucraina şi a respins "teoriile conspiraţiei" privind desfăşurările forţelor armate belaruse la graniţă. Vorbind la o reuniune cu liderii militari, care a marcat sfârşitul inspecţiilor militare instantanee desfăşurate în această lună, Lukaşenko a mai spus că nu poate exclude o "agresiune" împotriva Belarusului din partea unor "vecini", fără a specifica cine ar putea fi aceştia. "Dacă vreţi pace, pregătiţi-vă pentru război", a adăugat Lukaşenko, precizând că manevrele militare s-au limitat la teritoriul belarus şi nu au ameninţat pe nimeni altcineva.
ADVERTISING

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Putin spune când oprește războiul - Vladimir Putin, a afirmat joi că vrea oprirea războiului din Ucraina la un moment dat, prin negocieri: „Scopul nostru nu este să intensificăm conflictul, ci, dimpotrivă, să terminăm acest război, la acest lucru aspirăm. Toate conflictele armate se încheie prin negocieri. Cu cât Kievul va înţelege mai repede acest lucru, cu atât mai bine. Rădăcinile popoarelor Rusiei şi Ucrainei sunt mai puternice decât cei care încearcă să ne divizeze”.
  • Un antidot pentru Patriot - Vladimir Putin a avertizat joi că există opţiuni contra sistemelor Patriot: „În privinţa Patriot, este un sistem destul de vechi. Nu funcţionează ca sistemul rus S-300. Dar oponenţii noştri pornesc de la principiul că este o armă defensivă. Foarte bine, vom menţine acest lucru în acest spirit. Şi există întotdeauna un antidot. Livrarea acestor sisteme este în van, este doar o modalitate de prelungire a conflictului".
  • Rusia, supărată pe vizita lui Zelenski - Vizita lui Volodimir Zelenski la Washington a arătat că nici Statele Unite şi nici preşedintele ucrainean nu sunt "pregătiţi pentru pace", a afirmat ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov. El avertizează că acţiunile "provocatoare” ale americanilor - referire la furnizarea sistemului Patriot - duc către o escaladare ale cărei consecinţe nu pot fi imaginate.
  • Rusia și China se aliază anti-SUA - Șeful Statului Major rus Valeri Gherasimov a explicat exercițiile comune cu Beijingul, din Marea Chinei de Est: „Această operaţiune este o reacţie naturală faţă de acumularea agresivă de potenţial militar american în regiune. Scopul este să creștem capacitatea armatelor de a înfrunta noi provocări şi noi ameninţări”.
  • Kremlinul acuză Washingtonul - Ulterior, Kremlinul a declarat joi că vizita nu arată "dorinţa de a asculta Rusia" şi a acuzat Washingtonul că duce de facto un "război indirect" împotriva Moscovei în Ucraina. "Până în prezent, putem constata cu regret că nici preşedintele Biden, nici preşedintele Zelenski nu au spus ceva care ar putea fi perceput drept o potenţială dorinţă de a asculta preocupările Rusiei", a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.
  • Rusia vede crime monstruoase - Faptul că Occidentul furnizează Ucrainei sprijin militar şi vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington demonstrează în continuare că "Occidentul în ansamblul său se pregăteşte pentru o confruntare de lungă durată cu Rusia”, a comentat joi şi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. Ea a invocat "crimele monstruoase" ale "regimului de la Kiev", adăugând că, indiferent cât de mult ajută Occidentul guvernul ucrainean cu arme, "nu vor obţine nimic".
  • Pedepse mai dure pentru sabotori - Deputaţii ruşi au adoptat miercuri o nouă lege ce prevede pedepse grele cu închisoarea pentru "sabotori", subliniind emergenţa ameninţărilor teroriste, inclusiv din partea unor cetăţeni străini, pe fondul conflictului din Ucraina.
  • Nava „Amiral Kuznețov”, singurul portavion al Rusiei, a luat foc joi dimineață. Aceasta era ancorată la docurile uzinei Zviojocika din Murmansk, cel mai mare oraș al Rusiei din zona arctică. Detalii AICI
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇