„Negustorul morții” îi propune lui Trump să se refugieze în Rusia, pentru că Biden l-ar vrea mort

„Negustorul morții” îi propune lui Trump să se refugieze în Rusia, pentru că Biden l-ar vrea mort

Traficantul de armament Viktor Bout, eliberat recent de Washingtonul în cadrul unui schimb de deţinuţi cu Moscova, îi propune vineri fostului preşedinte american Donald Trump să se refugieze în Rusia şi apreciază că viaţa miliardarului este în pericol în Statele Unite.

„Administraţia (preşedintelui Joe) Biden nu se va mulţumi să vă târască prin sistemul judiciar şi penitenciar. Ea preferă ca mai bine să vă pună capăt vieţii decât să vă lase să vă puneţi în calea ei”, a scris cel supranumit „Negustorul morții”, în mesajul pentru Donald Trump.

ADVERTISING

„Veţi fi binevenit în Rusia, veţi găsi un refugiu al păcii, iar de aici veţi putea prelua conducerea luptei pentru poporul american”, scrie el în acest mesaj, pe care i l-a trimis de la Moscova, în faţa presei.

Victor Bout, arestat în 2008 în Thailanda, a fost condamnat în Statele Unite la 25 de ani de închisoare.

„Negustorul morţii” a fost predat Rusiei în decembrie, în schimbul eliberării baschetbalistei americane Brittney Griner, care a fost condamnată pentru trafic de droguri.

Moscova şi Washingtonul au efectuat în ultimii ani mai multe schimburi de deţinuţi de acest fel.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Rusia deţine în continuare cel puţin trei americani în închisorile sale, inclusiv jurnalistul Evan Gershkovich, arestat săptămâna trecută şi acuzat de spionaj - o premieră din perioada sovietică -, o arestare condamnată în Occident.

Relaţiile ruso-americane se află la cel mai scăzut nivel după ce armata rusă a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇