Ministrul german al Justiției vrea să elimine termenul ”rasă” din Constituție

Ministrul german al Justiției vrea să elimine termenul ”rasă” din Constituție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Justiţiei din Germania a făcut o propunere concretă privind ştergerea termenului de ”rasă” din legea fundamentală a ţării.

Conform acestei propuneri, articolul 3 al Constituţiei de facto germane, Grundgesetz, nu va mai interzice discriminarea unei persoane din cauza „rasei” sale, ci „din motive rasiale„, conform DPA.

Propunerea în acest sens, la care dpa a avut acces, dar care încă nu a fost convenită cu guvernul federal, a fost trimisă marţi de minister mai multor asociaţii, care ar urma să formuleze o opinie până vineri.

ADVERTISING

În prezent, Articolul 3 afirmă că "nimeni nu poate fi discriminat şi nu poate primi tratament preferenţial pe criterii de sex, origine, rasă, limbă, ţară şi loc de origine, credinţă, opinii religioase sau politice. Nimeni nu poate fi discriminat pe motiv de dizabilităţi".

Interzicerea discriminării a apărut pe fundalul nazismului, notează DPA.

"Astfel, Legea fundamentală foloseşte termenul nu ca recunoaştere a ideologiilor rasiale, ci pentru a se distanţa de acestea", a menţionat Ministerul în proiect.

ADVERTISING

"Totuşi, trebuie notat că prin însăşi utilizarea acestui termen, ideologiile asociate cu el, deşi sunt respinse de Legea fundamentală, pot rămâne prezente", explică autorii.

Or, distanţarea legii fundamentale a ţării de astfel de idei ar trebui exprimată mai ferm, cu o nouă formulare, consideră Ministerul Justiţiei.

Discuții despre o reformă a Constituţiei

În Germania se discută de câteva luni de o reformă a Constituţiei, dar aceasta este considerată problematică din punct de vedere juridic, existând temeri că o revizuire ar putea slăbi nivelul de protecţie pentru persoanele avute în vedere.

ADVERTISING

Potrivit Ministerului Justiţiei, propunerea actuală menţine nivelul de protecţie.

Alternativa de a înlocui cuvântul "rasă" cu "etnicitate" a fost respinsă de ministrul justiţiei, Christine Lambrecht, întrucât termenul "etnicitate" nu poate fi definit în mod clar. "Pe de altă parte, la fel ca termenul 'rasă', ar putea promova ideea că există grupuri de populaţie care pot fi separate clar de celelalte".

Amendarea Constituţiei trebuie aprobată de o majoritate de două treimi în camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, precum şi în camera superioară, Bundesrat, iar partidele guvernamentale vor avea nevoie de susţinere şi din partea opoziţiei.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇