Iată o întrebare care se pune adesea și la care orice primar, orice lider de partid, orice șef al rețelelor de distribuire a apei calde, orice mămică, orice bunică, orice gravidă, orice bolnav are răspunsul său, care nu seamănă deloc cu al altora.
Ceaușescu era convins că 18 grade sunt suficiente în apartamentele românilor, chiar dacă acolo nu erau mai mult de 14 grade, iar în locuința lui personală erau fără îndoială cel puțin 23.
Primarii noștri au afirmat adesea că 19 grade sunt îndestulătoare, prin presă s-a susținut că 22 grade reprezintă mediul ambiental cel mai confortabil, iar familiile cu bătrâni în casă, cu bolnavi sau bebeluși au cerut insistent 24 grade sau chiar mai mult.
Nu este un secret că, atât pe vremea lui Ceaușescu, cât și la peste trei decenii de la schimbarea regimului, mulți dintre noi ne ajutăm tot cu obișnuitele radioterme. Este o rușine pentru toți primarii, câți au fost ei. Inclusiv primăresele – de fapt, una singură.
Acum un an, fostul primar general Gabriela Firea încercase să ne inoculeze ideea că a cam rezolvat problema, asigurându-ne atunci că sunt luate toate măsurile, pentru ca bucureștenii să primească încălzirea și apa caldă la parametri decenți.
Mare gugumănie. Parametrii tehnici nu sunt niciodată decenți sau indecenți, ei sunt exact așa cum i-a avut în vedere proiectantul instalației, care i-a înscris în caietul de sarcini al acesteia. Mai citește cineva astăzi caietul de sarcini al instalației de acum șase decenii, pentru ca sistemul să funcționeze corect?
Atâta vreme cât folosim instalația, este nu numai normal, dar și obligatoriu să citim caietul de sarcini, să-l cunoaștem cuvânt cu cuvânt și să-l aplicăm literă cu literă. Da, de unde! Pun pariu că s-au pierdut caietele de sarcini sau că zac undeva abandonate și uitate.
Dacă s-ar fi respectat caietele de sarcini de când este montată instalația, sistemul ar funcționa ceas. Dar în loc să fie respectate prevederile acestor documente, au fost respectate interesele politicienilor, contând că „merge și așa”. Toți primarii generali au fost ori ageamii, ori indolenți, ori amândouă deodată.
Doamna Firea se pricepea la termoficare exact cât se pricepea doamna Viorica la teoria cuantelor. De fiecare dată când apăreau probleme grave, în loc să se documenteze, ca să înțeleagă ce se întâmplă, se rățoia ca pe maidan la miniștri, la guvern, la cine apuca, sperâd să-și spele propria imagine spurcând-o pe a altora.
Autorul acestor rânduri, el însuși inginer cu vechime de decenii, vă asigură că funcționarea unei asemenea instalații, de impresionante proporții, nu depine de vechimea rețelei, ci numai de felul cum s-a procedat cu mentenanța de-a lungul timpului.
Termoficarea din capitala României n-a fost proiectată de politruci, ci de profesioniști, nu se putea altfel. Profesioniștilor nu le putea scăpa din vedere situația ei în perspectivă nu pe cincizeci de ani, nu pe șaptezeci sau pe o sută. Pe termen nelimitat.
Printre ruinele antice de la Roma, de la Pompeii și chiar din îndepărtatul Machu Picchu din Peru arheologii au descoperit aducțiuni pentru apă rece, despre care specialișii apreciază că ar fi funcționat și astăzi, dacă de-a lungul mileniilor le-ar fi asigurat cineva mentenanța.
Mutatis mutandis, n-ar fi fost o problemă ca, după numai câteva decenii, distribuția apei calde în București să fi funcționat ceas, dacă primarii generali, directorii de la fostul RADET, alți decidenți ar fi răscolit în praful arhivelor, ca să găsească unde se ascunde caietul de sarcini al instalației, ar fi citit ce scrie acolo și s-ar fi conformat întocmai.
Chiar și un aparat electrocasnic este greu de pornit sau de exploatat, dacă a stat zece ani uitat în păienjenișul din podul casei, fără să se uite nimeni la el.
Revenind la temperatura din camere, este ridicol ca ea să fie dictată de un primar, un ministru, sau de răposatul Ceaușescu. Fiecare familie și fiecare persoană simte temperatura care ar satisface-o pentru fiecare cameră. Fiecare hotărăște pentru el însuși, nu altcineva. Așa se întâmplă în lumea civilizată – unde de altfel încălzirea se obține după alt procedeu decât al nostru, de inspirație sovietică.
O măsură importantă s-a luat la noi, prin montarea robinetelor pentru reglat debitul agentului termic în fiecare calorifer, din fiecare cameră a fiecărui apartament. Excelent, dar la ce folosesc robinetele, dacă agentul de pe circuit vine „sub parametri”, la temperatura hotărâtă de furnizor, de primar sau de un politruc oarecare? Pot eu să-mi reglez o temperatură mai ridicată, decât cea modestă, oferită de primărie?
Robinetele montate la fiecare calorifer sunt bani aruncați pe apa sâmbetei. Și știți de ce? Pentru că celor care au gândit, au aprobat și au montat acești robineți nici prin cap nu le trecea că-i vom folosi pentru reglat temperatura în camere. Le-a trecut prin cap numai că le vor fi de folos lor, pentru o lucrare de investiții ușor de realizat și aducătoare a unui beneficiu de proporții. Pe scurt, au dat un tun.
Ca afacere, asta cu robineții de la calorifere seamănă cu anveloparea blocurilor, cu bordurile sau cu schimbarea băncilor de prin parcuri, toate făcute cu zel și cu râvnă. Să tot lucrezi contracte cu primăria!
Poți folosi robineții, dacă dorești o temperatură mai mică decât cea modestă venită pe țeavă. Dar dacă vrei mai multă căldură, nu.
Regret că domnul Nicușor Dan, probabil influențat de alții s-a avântat să declare că „undeva între 15% și 20% din blocuri” primesc agent termic sub parametri. E o glumă: întregul București 100% primește căldură sub parametri, adică sub parametrii proiectați, respectiv cei înscriși în caietele de sarcini ale instalațiilor.
Alți parametri decât cei proiectați nu există. Ei trebuie să ne asigure în încăperi temperatura care ne satisface pe noi, nu cea pe care ne-o stabilește un lider mai mare sau mai mic. Dar tot parametrii proiectați sunt singurii capabili să asigure eficiența întregului sistem, unde astăzi se înregistrază pierderi care îngrozesc mintea oricărui economist.
Dar n-a îngrozit mintea niciunui primar de până acuma. Și, era să uit, a niciunei primărese.
Citește și:
