Ministrul britanic al Apărării Ben Wallace, care este şi membru al Parlamentului, a anunţat că nu va mai participa la următoarele alegeri legislative şi că va renunţa la funcţia sa din guvern la următoarea remaniere guvernamentală.
Wallace, care reprezintă din 2005 circumscripţia Wyre and Preston North din nord-vestul Angliei şi este ministru al Apărării de patru ani, a făcut acest anunţ într-un interviu apărut sâmbătă în cotidianul The Times.
Membru al Partidului Conservator, Ben Wallace a jucat un rol cheie în răspunsul britanic la invazia rusă din Ucraina şi a fost un apropiat aliat al fostului premier Boris Johnson.
Următoarele alegeri legislative din Marea Britanie sunt prevăzute în cel mult un an şi jumătate. Circumscripţia sa va dispărea în urma unor modificări administrative.
Potrivit The Times, o remaniere guvernamentală este aşteptată în luna septembrie.
"Am intrat în politică în Parlamentul scoţian în 1999, acum 24 de ani. Am petrecut peste şapte ani cu trei telefoane lângă pat", a mărturisit el ziarului.
Wallace şi-a exprimat în trecut interesul faţă de postul de secretar general al NATO înainte să se anunţe că actualul lider al Alianţei nord-atlantice Jens Stoltenberg va mai rămâne încă un an în funcţie, până în toamna acestui an, iar ulterior a minimalizat perspectiva unei viitoare candidaturi, menţionând în declaraţii pentru The Economist că sunt "numeroase probleme nerezolvate" în cadrul Alianţei.
Săptămâna trecută, premierul conservator Rishi Sunak a respins comentarii ale ministrului Apărării care a sugerat că Ucraina ar trebui să se arate "recunoscătoare" pentru susţinerea militară primită.